Oana Lis, îngrijorată pentru Viorel Lis: „Nici să dorm nu am putut singură”

De Unica.ro, pe

Viorel Lis (77 de ani) a suferit un infarct în dimineața zilei de 6 martie. Fostul primar al Capitalei a fost transportat de urgență la spital, unde a fost ulterior operat. Soția fostului politician, Oana Lis (42 de ani), a oferit noi detalii despre starea acestuia.

Oana Lis, îngrijorată pentru Viorel Lis: „Nici să dorm nu am putut singură”

„Nu pot să-l văd pe Viorel! Nici să dorm nu am putut singură! El este tot acolo, la Terapie Intensivă. Nu pot să merg să-l vizitez. Mă doare, pentru că nu suport să stăm despărțiți! El s-a învățat să stea cu mine!“, a declarat Oana Lis, pentru Click!.

„La aceeași oră, am chemat Salvarea și pentru bunica mea, care este foarte rău. Mamaie nu mai mănâncă. Sunt ruptă între ei doi. Sper să nu rămân doar cu unul dintre ei. Să nu pierd pe unul dintre ei!”, a mai declarat Oana Lis.

„De câteva zile, Viorel nu se simțea bine, pe fondul tuturor bolilor lui. Acum na, de la bal, la spital, așa este la noi. În această săptămână trebuia să meargă la cardiolog. A tot amânat pentru că îi trecea cu medicamentație durerea. De dimineață, însă, s-a trezit înaintea mea și m-a strigat”, a explicat Oana Lis zilele trecute, în exclusivitate la Antena Stars.

„A fost o durere insuportabilă în piept, care se lăsa pe mâna stângă, transpirație… și atunci am știut! Se numește într-un fel, mi-a spus doctorița, dar nu știu să spun, este un fel de pre-infarct, care se transformă în infarct, dacă nu ajungi la timp la spital. I-au pus stent la inimă”, a mai declarat Oana Lis, potrivit Spynews.

„Este speriat, avea dureri, însă era conștient. Acum să sperăm că totul evoluează ok. Îi rog pe toți telespectatorii să se roage pentru noi în momentele astea, pentru că de fiecare dată oamenii au fost alături de noi și energia asta bună contează”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Tatăl Oanei Lis a murit. Bărbatul s-a stins din viață în Spania

Vica Blochina, despre momentele dificile din timpul sarcinii: „Nu am avut bani de mâncare, de chirie”

Fiica regretatului Aurelian Preda trece printr-o perioadă dificilă. „Nu îmi mai merge viața atât de bine”

„Salvarea a venit repede, intervenția s-a făcut foarte repede, chiar dacă a fost duminică. Eram foarte speriată. Până am ajuns eu cu mașina la spital, îi puseseră deja stent. În operațiile astea și la vârsta aceasta, depinde cum evoluează de la o oră la alta. Important este să se facă bine”, a mai spus.

În ianuarie 2022, în emisiunea „Vorbește Lumea”, Oana Lis a spus că-și dorește să devină mamă.

„Am depus un dosar de adopție. Sunt foarte fericită că legea adopției s-a schimbat. Simt așa că anul ăsta se va întâmpla să primesc un telefon magic. (…) Sunt părinte adoptator deja, dar nu am copilul. E de doi ani dosarul. O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta! Am foarte multă iubire de oferit! Am emoții numai când vorbesc despre lucrul ăsta”, a declarat Oana Lis.

„Sunt o persoană care o să iubească foarte mult copilul. O să râdem împreună, o să construim împreună”, a mai spus soția fostului primar al Capitalei.

Oana și Viorel Lis formează un cuplu de 23 de ani. Perechea a aniversat 23 de ani de relație în septembrie 2021. Cuplul s-a cunoscut în perioada în care Viorel era primar al Capitalei. La vremea aceea, Oana, care avea doar 19 ani, era secretara politicianului.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter