O celebră actriță de telenovele a avut o relație intimă cu El Chapo

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 05 noiembrie 2019, 12:07
O celebră actriță de telenovele a fost implicată într-un scandal în momentul în care s-a aflat că a avut o relație mai apropiată cu șeful celui mai mare cartel de droguri din Statele Unite, Juaquin „El Chapo” Guzman.

A devenit cunoscută în întreaga lume datorită rolurilor din telenovele precum „Muchachitas” și „La Mentira”, însă numele lui Kate del Castillo a ajuns pe buzele tuturor americanilor și mexicanilor după ce în presa de peste Ocean au fost publicate mai multe mesaje între ea și El Chapo.

Mai mult, actrița a făcut posibilă o întrevedere între El Chapo și Sean Penn.

În aceste mesaje, Guzman îi spunea lui Del Castillo „frumoaso”, iar aceasta îi zicea că „visa” să se întâlnească cu el.

Iar pe 2 octombrie 2015, cei doi s-au întâlnit în junglă, alături de Sean Penn, căruia narcotraficantul i-a acordat un interviu. Actrița a recunoscut că îi este recunoscătoare lui El Chapo pentru toate atențiile pe care i le-a trimis până la acea întâlnire.

Cu câteva săptămâni înainte de a se întâlni, Kate del Castillo i-a scris lui Guzman: „Îmi voi lua tequilla cu mine pentru a o împărți cu tine, deoarece este un vis pe care vreau să mi-l împlinesc”.

Voi avea grijă de tine. Vei vedea când vei veni”, i-a scris și el Chapo sub pseudonimul „Papa”, pe data de 26 septembrie, la două săptămâni după evadarea din închisoarea de maximă siguranță Altiplano.

„Ești minunată, prietena mea, din toate punctele de vedere”, a continuat baronul drogurilor.

Iar del Castillo a continuat cu mesajele: „Trebuie să mărturisesc că să simt protejată pentru prima dată. Știi cine sunt, nu ca actriță sau personaj public, ci ca femeie”.

De când te-am văzut nu dorm prea mult, sunt tulburată de povestea noastră. Nu mă gândesc decât la asta”, i-a scris Kate lui El Chapo după întâlnirea din junglă.

Sunt mai tulburat de tine decât de această poveste”, i-a răspuns și narcotraficantul.

Kate del Castillo, despre relația ei cu El Chapo

Kate del Castillo a vorbit public despre relația ei cu El Chapo la începutul lunii septembrie 2019. Aceasta susține că a fost singură cu El Chapo doar 5 minute. Mai mult, ea a precizat că nu a avut niciodată o relație intimă cu el.

Nu, nu m-am culcat cu domnul Guzman, nici măcar nu mi-a trecut prin cap așa ceva”, a afirmat Kate.

În acele cinci minute mi-a trecut prin minte întreaga mea viață”, a povestit actrița, care susține că a fost singură în prezenta lui Guzman după cina cu Sean Penn la care au participat și alte persoane.

Potrivit acesteia, El Chapo s-a ridicat de la masă și a prins-o de braț pentru a o însoți în locul în care urma să își petreacă noaptea, un moment extrem de tensionat pentru ea.

Modul în care el m-a atins, cum m-a luat de la masă la acel loc, cum mi-a atins brațul am știut că nu îmi va face nimic, că mă aflam pe mâini bune. A fost foarte cavaler cu mâna lui, la fel cum era cu armele pe care el nu le-am văzut”, a mai afirmat actrița.

Deși în presă au apărut mai mult informații privind relația dintre cei doi, Kate del Castillo nu a fost chemată să depună mărturie împotriva lui El Chapo, care a fost condamnat la închisoare pe viață pentru participare la activități infracționale în formă organizată, conspirație pentru spălare de bani proveniți din trafic de droguri, trafic internațional de cocaină, heroină, marijuana și alte droguri și pentru folosirea armelor de foc.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Kate del Castillo.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter