Justin Timberlake, primele declarații după ce a fost surprins cu o altă femeie

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 05 decembrie 2019, 18:10
Justin Timberlake a decis să rupă tăcerea după ce a fost surprins în ipostaze tandre cu colega sa de platou, Alisha Wainwright. Acesta și-a cerut scuze public soției și fiului său și a explicat ce s-a întâmplat în acea noapte.

Actorul în vârstă de 38 de ani i-a cerut scuze soției sale, Jessica Biel, prin intermediul unei postări pe Instagram.

Stau cât se poate de departe de bârfe, dar pentru familia mea, simt că este important să vorbesc despre aceste zvonuri care îi rănesc pe oamenii pe care îi iubesc”, a afirmat Justin.

În urmă cu câteva săptămâni am arătat o lipsă de judecată – dar să fiu clar – nu s-a întâmplat nimic între mine și colega mea. Am băut mult prea mult și îmi regret comportamentul. Ar fi trebuit să știu mai bine”, a continuat el.

Acesta nu este exemplul pe care vreau să i-l dau fiului meu. Îi cer scuze uimitoarei mele soții și familiei mele pentru că i-am pus în această situație rușinoasă, și mă concentrez acum să fiu cel mai bun soț și tată”, a subliniat artistul.

Sunt extrem de mândru să lucrez la Palmer. Aștept cu nerăbdare să continuu filmările la acest film și nerăbdător ca oamenii să îl vadă”, a încheiat Justin Timberlake postarea.

Timberlake și Jessica Biel s-au căsătorit în anul 2012, în cadrul unei ceremonii romantice în Italia, după o relație de cinci ani. Cei doi au împreună un fiu, Silas, în vârstă de 4 ani.

Sursă foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter