Jamie Dornan, tată pentru a treia oară

De Oana Dinu, pe
Starul din "Fifty Shades of Grey", Jamie Dornan, a devenit tată pentru a treia oară. Vestea a fost dată de soția actorului, cântăreaţa britanică Amelia Warner.

Bucurie mare în familia lui Jamie Dornan, actorul care l-a interpretat pe Christian Grey în controversata serie „Fifty Shades of Grey/ Cinzeci de umbre ale lui Grey”. Soția actorului a adus pe lumea cel de-al treilea copil, potrivit foxnews.

Aceasta a confirmat faptul că familia s-a mărit printr-o fotografie pe contul său de Instagram, în care apar trei perechi de încălțări ale fetițelor. Imaginea este însoțită și de un mesaj înduioșător.

„Sunt mândră de aceste trei fete superbe, mă simt onorată se fiu mama lor. Mă simt incredibil de norocoasă azi”, a scris Amelia Warner.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

So proud of these three glorious girls, it’s an honour being their mummy..feeling incredibly lucky today #happymothersday

O postare distribuită de Amelia Warner (@awarnermusic) pe

Jamie Dornan, în vârstă de 36 de ani, și soția sa s-au căsătorit în 2013 și mai au împreună două fiice, pe Dulcie, în vârstă de cinci ani, şi pe Elva, în vârstă de trei ani.

După ce a primit vestea că va deveni tată pentru a treia oară, Dornan a declarat că nu se vor opri aici: „Adevărul e că facem copii frumoşi, dacă şi soţia mea vrea, vom face până nu vom mai putea”.

Totodată, actorul a mărturisit că plănuiește să petreacă mai mult timp cu familia sa după ce se va naște mezina familiei și va lua o pauză de la proiectele profesionale.

Jamie Dornan este un actor din Irlanda de Nord, devenit celebru cu rolul Christian Grey din seria cinematografică „Fifty Shades of Grey/ Cinzeci de umbre ale lui Grey”. A mai jucat în serialul britanico-irlandez „The Fall/ Crimele din Belfast”și „My Dinner with Hervé”.

Sursă foto: Northfoto.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter