Ionela Prodan, ultimul interviu al regretatei artiste de muzică populară. A apărut la aproape un an de la moartea sa

Care a fost prima melodie pe care ați cântat-o? Când și cum v-ați dat seama că iubiți muzica populară?

Când eram copil, poate aveam 5 sau 6 ani, bunicul meu din partea mamei, tata-mare îi ziceam, om bogat și muncitor, mă lua la câmp, iar seara, în drum spre casă, mă punea să-i cânt. Mă învățase un cântec care suna așa: “Eu sunt Pavel din Banat, Pavele, Pavele, cel mai fain băiat din sat, Pavele, Pavele”. Nu știu de unde îl știa și de ce-i plăcea pentru că nu avea nicio legătură cu zona noastră, cu Oltenia. Apoi, când m-am mutat la Dăbuleni și mama era la câmp, eu trebuia să dau mâncare animalelor și să matur prispa casei și curtea. În timpul acesta ascultam muzică populară la radio Bechet. Îmi luam un pahar în mână pe care-l țineam ca pe microfon și imitam tot ce cânta la difuzor. Încă de atunci mi-am dorit să ajung un nume, să fiu cunoscută de toată lumea, dar mi-era rușine să spun. Când m-a auzit mama cântant prima dată a început să plângă, dar îmi spunea că trebuie să învăț carte, să merg la școală și să las muzica. N-am renunțat la visul meu. Am terminat Facultatea de Istorie și Geografie la Craiova și m-am făcut remarcată imediat la prima ediție a Festivalului Maria Tănase din Craiova pentru că avem vocea diferită de celelalte oltence, care erau soprane. Dar tocmai vocea mea diferită i-a făcut pe organizatori să mă înlocuiască. Am plâns și am suferit mult atunci.

Dar nu ați renunțat…

Nu, nu am renunțat. Am fost apoi la o preselecție la Casa de Cultură a Studenților și acolo a venit marele critic și profesor de muzică Harry Brauner. M-a auzit cântând și mi-a dat cartea de vizită. Mi-a spus să-l caut. Apoi m-a auzit cântând Grigore Moisil și a zis pe un ton grav: “Este o voce de care, fără îndoială, veți mai auzi!”. Mi s-a spus încă de la început că trebuie să îmi construiesc un repertoriu propriu.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Și cum v-ați creat repertoriul? De unde v-ați cules piesele?

Eu niciodată nu m-am uitat la repertoriul altuia. A fost creație populară, din gură în gură. Luam un vers de colo și unul de colo. Mi-am creat cântecele singură. Versurile melodiei “Cine ești, de unde vii” le-am luat de pe o cruce dintr-un cimitir din Craiova. Eu în Craiova am făcut primii pași atât în muzică, cât și în viitorul intelectual și acolo, la periferie, era un cimitir. L-am vizitat și pe o cruce scria “Cine ești de unde vii, omule, poți tu să știi?”. Atât de tare m-au zguduit acele cuvinte scrise pe cruce, m-au răscolit și le-am preluat în cântecul meu, să le fac cunoscute și să le duc mai departe.

Reîntorcându-vă la perioada copilăriei, ce gând vă vine în minte?

Lelia. Numele pe care mă strigă tata-mare. Eu nu mi-am cunoscut tatăl niciodată pentru că a murit cu două luni înainte de a mă naște. Eu am fost cel mai dorit copil. Tata avea doi băieți și își dorea o fată și atunci mi-au pus numele Ionela după tatăl meu care se numea Ion, însă numele meu de botez e Lelia, Ionela sunt doar în acte.

V-a durut că nu ați avut cui spune “tată”…

Da. N-am spus tată niciodată, nimănui, și asta mă durea. Mă durea cumplit când ceilalți copii își strigau tatăl și eu n-aveam cui spune astfel.

Care considerați că a fost cel mai important moment din carieră dvs muzicală?

Cel mai important moment, care m-a pus la grea încercare, a fost după ce am câștigat primul concurs “Steaua fără nume”. Aveam 24 de ani. Mă uităm la toți cei din jur, la cântăreții de muzică populară și mi-am zis așa: “Ceea ce ei nu pot să facă, eu o să fac!”. M-a ajutat mult și timbrul vocii, mai ales că eu eram o frumusețe sălbatică, mai de la țară. Eram în Craiova și mergeam pe jos pentru că nu aveam bani de bilet și deja oamenii începuseră să mă recunoască pe stradă. Atunci m-am întrebat ce să fac ca să păstrez relația cu publicul meu. M-am ambiționat să ajung sus.

Cum v-a influențat perioada comunistă din punct de vedere profesional?

Pe atunci era cu Cântărea României și auzeai melodii de preamărire și la radio și la televizor. Eu nu voiam să cant cântece propagandistice și nici nu voiam să mă alătur grupurilor care cântau muzică populară pentru că eu știam deja că vocea mea este unică și nu-mi doream să o pierd  în mulțime. Prin anii ‘80 am scos melodia “Din bucataă mea de pâine”. A auzit-o Ștefan Andrei, politician și ministru de externe pe vremea lui Ceaușescu, și i-a plăcut mult. M-a încurajat să o cânt. Apoi, invitată să cânt la o recepție la Sinaia, unde era și Nicolae Ceaușescu, era fără Elena, căci acolo erau numai bărbați, eu am cântat melodii din repertoriul Mariei Tănase și Ioanei Radu, iar la final am încheiat cu melodia “Din bucata mea de pâine.” După primele patru versuri m-a oprit Ceaușescu și m-a întrebat: “Dumneata crezi că omul e rău?”. Tremuram toată. Și i-am zis “Tovarășe, câteodată, da, cred că omul e rău”. M-a pus să repet versurile “Când am bani și o duc bine. Toată lumea e cu mine. De n-am bani și o duc rău. Nici cel neam nu-i neamul meu.” Apoi m-a pus să le repet iar. După aceea, am venit la București pentru că trebuia să imprim melodia la Electrocord. Când a ajuns melodia la urechile Elenei Ceaușescu m-a chemat la Comitetul Central. Aveao o privire, să o ierte Dumnezeu, înfiorătoare, mă străpungea. Eu eram o copilă, dar nu exista sentiment de compasiune sau înțelegere în ochii ei. Mi-a pus aceași întrebare ca și Ceaușescu și i-am dat același răspuns. Atunci m-a exclus, m-a dat afară de tot din lumea artistică. Melodia a fost interzisă, iar eu nu aveam voie nici la radio, nici la televiziune, nici la spectacole. Atunci Ștefan Andrei m-a ajutat să plec în America să cânt și de acolo mi-am prelungit contractul. Am cântat mult pentru românii din Diaspora. De multe ori, Anamaria mă chema acasă și eu mai aveam de cântat și în alte țări și ea mă întreba: “Pentru ce mamă?”, iar eu îi răspundeam “Pentru românii mei”.

Ați simțit vreodată că v-ați lăsat familia pe plan secundar în favoarea muzicii?

Pentru mine viața de scenă și viața de familie au fost două lucruri paralele. Cine le confundă, nu va reuși și nu va avea succes. Da, am simțit asta, dar am avut sprijin un bărbat, avocatul Tănase Traian, tatăl fetelor mele, un om extraordinar. Îmi spunea că eu nu am ce cauta în bucătărie sau la curățenie, eu trebuie să mă lupt pe scenă și să fac ceea ce nimeni nu poate să facă. Îmi spunea ceea ce și eu gândeam încă din copilărie.

Ce regrete aveți pe plan personal sau profesional?

Mă doare că romanța s-a pierdut, acum și-au atribuit-o ungurii. Mă doare că s-au pierdut tradițiile, că tinerii de azi nu mai ascultă muzică populară și că nu pot duce mai departe folclorul. Mă doare să văd fete tinere la televizor în costum popular și cu decolteu sau cu tocuri înalte de 12 cm. Nu se cuvine așa. M-am implicat mult în promovarea cântecului și a costumului popular românesc și mă necăjește să văd că astăzi nu li se mai acordă importanță.

După o carieră măreață și o viață împlinită, ce sfaturi le oferiți fiicelor, nepoților și celor care vă iubesc?

Să fie mândri că sunt români pentru că România este Grădina Maicii Domnului.

Interviu realizat de Mădălina Manole pentru revista City Vision Magazine. Pentru continuarea interviului, click aici!

Credit foto: Ștefan Ovidiu

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News