Exclusiv – Radu Vâlcan îşi doreşte o fetiţă

De Cristina Popa, pe

Unul dintre cei mai sexy bărbaţi din România a acceptat invitaţia noastră la un dialog despre începuturi, planuri de viitor, femei şi experienţă de viaţă.
Ce îţi doreai să fii când te faci „mare” şi cum ai ajuns să lucrezi în televiziune?  

Ca orice copil, visam să ajung poliţist, aviator etc. Dacă îmi plăcea vreun personaj dintr-un film, aşa vroiam să ajung :). Am participat la un casting în 2002 pentru postul de VJ/MTV România, l-am trecut, apoi a urmat o perioadă lungă de repetiţii, lecţii de dicţie etc.

De la modelling, la ştiri sportive şi „Poveştiri Adevărate”… ce urmează?  

Cea mai mare provocare va fi, cu siguranţă, actoria. Din toamnă voi juca în noua producţie Acasă TV, ce are ca subiect o poveste de dragoste interzisă dintre o româncă şi un arab.

Cum ţi-ai descoperit chemarea pentru actorie şi cum ai ajuns protagonistul noii telenovele?

Mi-am dorit să fac asta, fără să ştiu cu adevărat care sunt implicaţiile. Nu ştiu dacă este vorba de o «chemare», dar mă simt din ce în ce mai bine. Muncim foarte mult, dar o facem cu o foarte mare plăcere şi implicare, este plăcut şi oboseala nu se simte…

Am participat la un casting, apoi la al doilea, a urmat un examen final şi iată-mă acum la pregătiri intensive şi cursuri de actorie. Va fi o poveste incredibilă, un proiect ambiţios şi original, iar oamenii se vor regăsi, cu siguranţă, în ceea ce vor vedea din toamnă.

Cum ţi-a influenţat viaţa profesională şi cea personală, participarea la „Dansez pentru tine”?

Profesional, foarte mult. Am acumulat foarte multă experienţă, m-am dezvoltat într-un sens în care nu mai avusesem ocazia să o fac până atunci.

Pe plan personal, m-a ajutat enorm, mi-am lăsat emoţiile şi trăirile «la liber», am fost in foarte multe momente EU. Spun asta pentru că, de fel, nu mă exteriorizez în mod evident, dar la «Dansez pentru tine» lumea mi-a văzut o latură pe care, în mod normal, nu o lăsam să se vadă.

Eşti considerat unul dintre cei mai sexy bărbaţi din România. În opinia ta, care este echivalentul tău feminin?

Eu nu mă consider deloc aşa. Din contră, sunt un bărbat normal, deci n-am cum să mă gândesc la echivalente. Îmi doresc să se spună la un moment dat că sunt unul dintre cei mai buni actori din România, iar pentru asta trebuie să muncesc foarte mult.

Care este preţul succesului?

Când voi ajunge acolo, voi fi capabil să vă dau «reţeta». Momentan, sunt în faza de explorare şi dezvoltare. Ştiu doar că fără muncă, implicare şi devotament nu reuşeşti nimic.

Pe cine admiri din mass-media româneşti şi de ce?  

Sunt câteva personalităţi, de talia Andreei Esca, oameni de valoare care impresionează prin consecvenţă şi profesionalism.

Din punctul tău de vedere, vedetele se nasc sau se fabrică?

Cred că sunt foarte importante caracterul şi talentul persoanei respective, fără de care «vedeta» nu ar avea nicio valoare şi nici nu ar putea rezista în timp, în ciuda marketingului sau a oricărui instrument de «fabricare».

Ai avut ocazia să cunoşti atât vedete din România, cât şi de peste Ocean. Care sunt similitudinile şi care sunt diferenţele între cele două categorii?

La câteva iese în evidenţă modestia, faptul că nu au uitat de unde au plecat. La foarte multe, însă, întâlneşti acea superficialitate şi aroganta care nu-şi au rostul.

Cum şi unde te vezi peste 10 ani?

Îmi doresc să fiu tatăl unei fetiţe, să mă joc cu ea la malul Oceanului, în Los Angeles.

Numeşte trei calităţi cu care te mândreşti şi trei defecte pe care, vrei nu vrei, eşti nevoit să ţi le asumi.

Pai, e mai uşor să enumăr defectele : încăpăţânat, puţin dezordonat, uneori introvertit etc. Dar «lucrez» la ele în fiecare zi.

Cum îţi petreci timpul liber şi ce hobby-uri ai?

Mă uit la filme, la fotbal (mai ales când joaca Steaua ), citesc sau iau masa în compania prietenilor, pe care, în ultimul timp, i-am cam ignorat din cauza puţinului timp liber.

Ce admiri şi ce deteşti la o femeie?  

Urăsc minciuna, superficialitatea şi ipocrizia. O femeie sinceră şi naturală este ideală.

Ce părere ai despre căsătorie? Crezi că există o vârstă anume la care un bărbat trebuie să facă acest pas?

Căsnicia este o responsabilitate imensă, un pariu, poate chiar un compromis. O pot compara cu un salt cu paraşuta, trebuie să trăieşti aceleaşi senzaţii şi trăiri, de aceea nu contează vârsta şi nici cât durează, important este cu ce rămâi, altfel nu te urci în avion.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter