„În puii mei”! Vine Bendeac

De Unica.ro, pe

Mihai Bendeac se întoarce pe micul ecran din 10 octombrie! Şi o face cu stil, „În puii mei”, emisiunea lui de pe Antena 1, aducând în platou o „armată” de vedete pentru a-i distra pe telespectatori.

Lângă Bendeac, pe micul ecran vor apărea Daniel Buzdugan şi Monica Anghel, dar şi frumoasa Da-iana Anghel, fiecare interpretând şi ironizând în platou personaje din viaţa publică românească.

„Emisiunea va fi fantastică. Vom interpreta foarte multe personaje, iar eu mi-am îmbogăţit repertoriul. Nu am renunţat la personajul Bănel, la Ştefan Bănică jr sau la Mircea Solcanu, dar alături de acestea se vor adăuga multe altele. Iar echipa este fantastică pentru că sunt cu toţii foarte haioşi”, ne-a spus Bendeac, imitându- l pe Traian Băsescu.

„Antenele mici”, din ce în ce mai vizionate
Antena 2 şi Antena 3 cresc în audienţă văzând cu ochii. În comparaţie cu luna august, Antena 2 are cu 15.000 de telespectatori mai mult, în intervalul orar cel mai preţuit de cei din publicitate, 19.00-23.00. Şi Antena 3 a avut un salt semnificativ de audienţă, atât în prime-time, cât şi pe intervalul întregii zile, conform GFK România. În intervalul orar 19.00-23.00, postul de ştiri al trustului Intact a câştigat, în medie, 27.000 de telespectatori.

Sursa: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter