George Burcea nu-și mai poate vedea fetițele. Andreea Bălan a intrat în autoizolare

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 23 martie 2020, 16:13
George Burcea trece printr-o perioadă destul de grea. Actorul nu-și poate vedea fetițele, acestea fiind în autoizolare cu Andreea Bălan, iar din punct de vedere financiar situația nu este deloc roz având în vedere că s-au suspendat toate spectacolele, iar actorul are o chirie de plătit.

Andreea Bălan, alături de mama sa și cele două fetițe, Clara și Ella, sunt în autoizolare pentru a preveni răspândirea coronavirusului, iar George Burcea, deși stă extrem de aproape de ele, nu le poate vizita: „În perioada asta, cu epidemia de coronavirus în desfășurare, George a decis să nu mai meargă acasă la Andreea Bălan. Nu își va mai vedea fetițele o perioadă. Oricum ar fi fost oarecum dificil, Andreea Bălan a decis să se izoleze acasă, cu cele două fetițe și mama ei, și ar fi fost greu de convins să mai lase pe cineva în casă.

Citește și – Alexandra Dinu, despre criza coronavirus din Italia: „Acum e gol, gol, gol. E incredibil”

Andreea este extrem de precaută, se teme pentru fetițele și pentru mama ei, nu vrea să le expună, indiferent de cine este vorba. Din fericire, Andreea și George nu s-au certat și pe această temă, el a anunțat că, o perioadă, până trece epidemia, va sta departe”, – au declarat surse din anturajul celor doi pentru wowbiz.ro.

Andreea Bălan încearcă din răsputeri să depășească cu bine această situație și se dedică întru totul fetițelor sale: „Gătește cu ele, se joacă toată ziua și e foarte atentă cu micuțele ca să nu se plictisească. Cu concertele amânate, cu repetițiile puse în pauză, Andreea s-a dedicat exclusiv fetițelor”, – au mai declarat sursele citate.

Citește și – Anca Lungu, detalii despre criza coronavirus din Franța: „Dacă vrei să ieși, trebuie să te înregistrezi online”

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter