George Burcea, dosar penal. Actorul a fost prins la volan după ce a consumat substanțe interzise

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 25 februarie 2020, 14:22
George Burcea a urcat la volan după ce a consumat substanțe interzise și a fost prins de polițiști. Actorului i s-a făcut dosar penal și riscă să își piardă permisul de conducere pentru doi ani.

Se pare că pe data de 21 februarie, la ora 10.00, Burcea, în vârstă de 32 de ani, se afla în trafic la volanul autoturismului său, când a fost tras pe dreapta în localitatea Voluntari, la doar câteva străzi distanță de locuința sa.

„A fost testat cu aparatul Drug Test și a ieșit pozitiv la cocaină. A fost băgat în mașina Poliției și dus la IML, unde i-au fost recoltate probe de sânge și de urină. Acesta a fost cooperant și se vedea în comportamentul lui că ceva nu este în regulă”, au declarat surse pentru Click.ro.

Lui George Burcea i s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii așteaptă acum buletinul toxicologic de la medicii legiști, în care va fi trecută concentrația de cocaină pe care o avea în organism, dar și cum substanța i-a putut influența capacitatea de a conduce un autoturism pe drumurile publice.

Conform Codului Penal, această faptă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an, de obicei cu suspendare.

Până la definitivarea dosarului, actorul nu mai are voie să urce la volan. Dacă va fi condamnat, permisul acestuia va fi anulat. Pentru a putea conduce din nou, George va trebui să dea examen după o perioadă de aproximativ doi ani de la condamnare.

Vezi în Galeria FOTO mai mult eimagini cu George Burcea.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter