Elena Merișoreanu, la un pas să-și piardă vocea. Artista are noduli pe corzile vocale

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Vineri, 07 septembrie 2018, 14:58
Elena Merișoreanu a fost externată din spital în urmă cu câteva zile, iar artista a trecut prin momente extrem de grele: a fost la un pas să-și piardă vocea din cauza unor noduli descoperiți pe coarda vocală stângă.

Elena Merișoreanu, care va împlini pe 5 noiembrie respectabila vârstă de 70 de ani, este o îndrăgită interpretă de muzică populară care a reușit să câștige simpatia tuturor nu doar grație vocii sale, ci și datorită spiritului vesel și optimist de care dă dovadă. De curând, artista a fost internată de urgență, iar în urma diagnosticului primit, medicii i-au recomandat repaus vocal total: „Cred că aceşti noduli pe coarda stângă i-am avut de mai mult timp, dar nu ştiam de ei. Am făcut un repaus total de două zile că nu am astâmpăr. Am cântat în mai multe locuri. Mi-a făcut foarte rău. Am fost internată o săptămâmnă, iar medicul nu m-a lăsat decât cu caietul şi cu creionul. Acum mi-a spus că trebuie să facă pauză două săptămâni ca să îmi revin complet. Respect programul de nu se poate. Nu s-a existat să rămânem fără voce, dar trebuie să respect ce spune medicul, eu nu l-am respectat. Cred că într-o lună de zile o să fie bine dacă respect programul.”, – a povestit Elena Merişoreanu la emisiunea „Acces Direct”.

La începutul verii, Elena Merișoreanu dezvăluia că a fost nevoită să se opereze la gât deoarece avea corzile vocale din stânga rupte. Artista de muzică populară are un mariaj trainic, de peste 40 de ani, cu Viorel, tatăl celor două fiice ale sale, Ella și Raluca. Cei doi se bucură pe deplin de statutul de bunici.

Citește și – Elena Merișoreanu a exagerat cu intervențiile estetice. Cum arăta artista în tinerețe

Citește și – Cum reușește Anca Serea să aibă o siluetă perfectă după cinci nașteri

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter