Elena Gheorghe spune care este secretul relației de 16 ani dintre ea și soțul ei

De Adelina Duinea, pe

Elena Gheorghe (35 de ani) și soțul ei, Cornel Ene (38 de ani), formează un cuplu de 16 ani. Perechea are împreună doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas Răzvan (9 ani) și Amelie Nicole (3 ani). Invitată în emisiunea „Vorbește Lumea”, Elena Gheorghe a spus care este secretul relației dintre ea și Cornel.

Elena Gheorghe spune care este secretul relației de 16 ani dintre ea și soțul ei

„Cumva, de la an la an, te raportezi altfel. Întotdeauna apare o noutate, copiii, spre exemplu. Vezi altfel relația. Dar, dacă nu există baza comunicării și prieteniei dintre parteneri, este foarte ușor să se ducă acei fluturi și să nu mai rămână nimic”, a explicat solista.

„În toate situațiile prin care am trecut, întotdeauna am găsit echilibrul împreună. Cornel întotdeauna mi-a spus ceea ce a fost nevoie să-mi spună, fără să știe că aia era cea mai bună versiune. Întotdeauna m-a ponderat, pentru că eu sunt mai vulcanică, mă aprind repede, iau decizii la cald. M-a obișnuit să stau un pic, să-mi dau seama dacă e bine. Asta m-a ajutat enorm”, a continuat.

„Cred că fericirea se simte atunci când tu, ca om, ești înfloritor lângă alt om, nu pentru că trebuie să te schimbi pentru el, ci pentru că tu ești cea mai bună versiune a ta când ești lângă el. Asta mi se pare mie fericire. În momentul în care te schimbi pentru omul de lângă tine, chiar dacă, poate, e o schimbare în bine, nu zic nu, dar tu nu te simți relaxat cu acea schimbare, intervine frustrarea”, a completat.

„În general, comunicăm totul în acea zi. Dacă, de exemplu, peste zi s-a întâmplat ceva ciudat, ceva nefiresc, ne spunem. Nu lăsăm să se acumuleze agitație, pentru că atunci izbucnesc conflictele. Lucrurile se pot destrăma foarte simplu. Asta este părerea mea, asta funcționează la noi”, a mai spus.

„Ne mai împungem (n.red.: în privința creșterii copiilor), dar cel mai rău ne împungem de la muzică. Acolo e jale. De la orice legat de muzică. El vrea să fie o anumită orchestrație, un anumit instrument, eu vreau altceva. Când avem divergențe pe partea profesional, atunci ies scântei”, a încheiat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Elena Gheorghe, schimbare surprinzătoare de look. Cum îi stă cu părul scurt?

Fiul Elenei Gheorghe, Nicholas, a împlinit 9 ani: „M-ai învățat să iubesc”

Ce nepoțică frumoasă are Elena Gheorghe! Ania este adorabilă!

De ce nu și-a schimbat Elena Gheorghe numele după căsătorie

Elena și Cornel s-au cunoscut când artista avea 15 ani, iar el 18, pe când erau colegi în trupa Mandinga. La nuntă, cuplul a avut 670 de invitați. Pentru EVZ.ro, Elena a dezvăluit de ce nu a luat, potrivit tradiției, numele de familie al soțului ei.

„Nu mă cheamă Elena Ene, după soț, ci Elena Gheorghe. Așa a fost de la început, adică nu putem să modificăm acum actele. Așa a fost înțelegerea. Să știi că treaba asta nu am vrut-o neapărat eu”, a început cântăreața, pentru EVZ.ro.

„Cornel a zis că e o idee foarte bună să rămân așa pentru că de fiecare dată când mergeam și ne cazam, că știi că noi suntem cu valizele toată ziua, mă rog în timpul pandemiei nu, dar în general, tot timpul trebuia să stăm să explicăm cum mă numesc eu. Așa că mă prezint Elena Gheorghe și gata”, a continuat.

„Când am plecat în vacanțe cu copiii nu am avut probleme din astea birocratice, cu procură, fără procură. Suntem ambii părinți acolo cu ei, nu ne trebuie niciun act”, a mai spus.

„Faptul că nu sunt Ene în acte cumva mi-a ușurat munca, nu a mai trebuit să explic că nu mă mai cheamă Elena Gheorghe, că mă cheamă Elena Ene. Mai erau oameni care cunoșteau numele de familie al soțului și ziceau că mă cheamă Elena Gheorghe Ene. Nici așa. Sunt Elena Gheorghe și atât”, a mai povestit.

„Eu duc numele tatălui meu mai departe, dar copiii sunt Ene, așa că vor duce ei mai departe numele lui Cornel”, a încheiat.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter