Dansez pentru tine: Care a fost perechea-surpriză a concursului?

De Ileana Voicu Ghinea, pe

După prestaţii nu deloc satisfăcătoare, după părerea juriului cea mai bună pereche din prima ediţie a concursului Dansez pentru tine a fost cea formată din Şerban Copot şi Valentina Hainarosie.
Experienţa artistului, căpătată de-a lungul carierei în Animal X, şi talentul deosebit pe care îl are partenera lui, Valentina, au transformat acest cuplul în cel mai bun din punctul de vedere al celor 5 juraţi. „Cel mai expresiv şi sudat dans”, „A fost divertisment 100%. Am văzut Animal X varianta underground”, „Aţi fost prima pereche care a dansat” sunt numai câteva dintre laudele juriului. Notele la transpunerea în dans a basmului Harap-Alb au fost pe masura, mult mai mari decât cele acordate înainte de acest moment.

Valentina este unul dintre sutele de mii de copii din România care s-au văzut singuri pe lume, după ce părinţii au fost nevoiţi să ia calea străinătăţii, pentru a munci. Anii întregi de sacrificii şi muncă au fost făcuti scrum, după ce standul en-gros din care îşi câstigau pâinea a fost mistuit de flăcări. Iar pentru Valentina necazurile abia începeau. Bunicul s-a accidentat grav şi a murit, bunica a căzut pradă Alzheimer-ului, din cauza datoriilor acumulate părinţii ei au fost obligaţi să-şi vândă apartamentul, iar tânăra s-a văzut nevoită să se angajeze pe când avea numai 14 ani. Valentina participă la Dansez pentru tine ca să alunge definitiv ghinionul şi să-şi ajute familia, atât de greu încercată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter