Dana Rogoz, reacție la valul de comentarii despre silueta ei

De Unica.ro, pe

Fiind încă din copilărie în atenția publicului, Dana Rogoz (36 de ani) a „îndurat” numeroase critici de-a lungul mulților săi ani de carieră. Recent, actrița a reacționat la valul de comentarii negative referitoare la silueta ei.

Dana Rogoz, reacție la valul de comentarii despre silueta ei

„«Ești prea slabă»; «Ți se văd coastele»; «Mai mănâncă și tu ceva»; «Ești anorexica?». Pe toate le-am auzit, dar, odată cu trecerea anilor, am început să mă simt din ce în ce mai bine în pielea mea. E pur și simplu o chestiune de cum m-am setat”, a început.

„În adolescență mă comparam continuu cu modelele din reviste și ba nu-mi plăceau picioarele mele, ba mi se părea că am șoldurile prea late, genunchii ciudați, gambe prea mari, sânii prea mici… Atunci îmi era rușine să port șort, ca nu cumva să mă așez la un moment dat picior peste picior și să mi se vadă punctele de celulită. Deși aveam evident un tonus mult mai bun, al vârstei. Acum râd relaxată, pentru că am înțeles că cel mai important e să fim sănătoase la trup și la minte. În rest, fiecare decide pentru el care e forma corpului în care se simte bine. Corect?”, a completat.

„*Pozele sunt neretușate, dar am noroc de un soț care știe să mă fotografieze cât să mă avantajeze. Ah, și nu era nici ora la care lumina vine de sus… ca în cabinele de probă 😅. Vă doresc să vă bucurați de vara asta și să vă simțiți bine în costum de baie pe plajă, dar și la cină, pe covor roșu… oriunde și oricum ați fi îmbrăcate! O viață avem 💃”, a încheiat.

Dana și regizorul Radu Dragomir (55 de ani) au aniversat 18 ani de relație pe 23 mai 2022. Perechea s-a căsătorit în anul 2012 și are doi copii, un fiu și o fiică, Vlad Luca, în vârstă de 8 ani, și Lia Elena, în vârstă de 2.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Dana Rogoz, despre decesul tatălui ei: „Starea lui s-a degradat foarte repede”

Dana Rogoz a spus care au fost ultimele cuvinte ale tatălui ei înainte de a se stinge din viață

Dana Rogoz, replică pentru Olivia Steer în mediul online? „Aveți grijă de voi și de femeile din viața voastră”

Regizorul mai are un fiu, Barbu (19 ani), din primul mariaj cu actrița Ozana Oancea (53 de ani). Barbu are o relație specială cu fratele lui mai mic, Vlad. Între Dana și soțul ei este o diferență de vârstă de 19 ani.

„Este o diferență doar pe hârtie, sincer. (…) Ceea ce mă bucură cel mai mult este că, în continuare, Radu îmi este și cel mai bun prieten. Ne cunoaștem atât de bine, încât discuțiile noastre, pentru cei din jur, par de cele mai multe ori eliptice și fără sens. Când mă gândesc la el, parcă mă gândesc la mine, și invers. Îl simt, iar el mă simte. Îl iubesc, iar el mă iubește”, mărturisea actrița cu ceva timp în urmă.

Dana și Radu s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, în care Dana juca și pe care Radu îl regiza.

„Nu a fost dragoste la prima vedere, aveam amândoi alte relații, dar a fost întotdeauna o relație foarte bună din punct de vedere profesional. Au fost povești care s-au încheiat și altele care au început. (…) Noi am crezut foarte tare în ce trăiam și trăim și acum. (…) Noi chiar nu cred că suntem o tipologie anume. (…) Am început o poveste foarte curată și asumată de la început”, a declarat actrița în podcastul „Acasă la Măruță”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter