Povestea primului scurtmetraj scris și regizat de Dana Rogoz

De Unica.ro, pe

Dana Rogoz a dezvăluit pe rețelele de socializare povestea primului scurtmetraj scris și regizat chiar de ea. Actrița a mărturisit și de unde a luat banii pentru a produce filmul.

Dana Rogoz se pregătește să își facă debutul ca scenarist și regizor de film. Actrița în vârstă de 36 de ani a dezvăluit pe rețelele de socializare că este în drum spre Viscri, acolo unde vor avea loc filmările primului scurtmetraj produs de ea.

Citește și: S-au cunoscut la o înmormântare, dar nu asta e motivul pentru care le este judecată relația

Bărbatul care şi-a părăsit soţia pentru o refugiată ucraineană a demisionat ca să aibă grijă de ea, după ce aceasta a orbit parțial

Cum și-a ajutat Raluca Moianu fiica să treacă peste decesul tatălui

Ionica Adriana, poveste impresionantă de viață. Cum a ajuns dintr-un orfelinat din Cluj-Napoca pe scenele teatrelor din Londra

Povestea primului scurtmetraj scris și regizat de Dana Rogoz

Acum vreun an jumate am scris un scenariu pentru un scurtmetraj. Ideea lui o purtam în minte de câteva luni bune și, la insistențele lui Radu, m-am apucat să o pun și pe hârtie. Mă rog, primul draft l-am scris de fapt pe telefon, în Notes, stând în autorulotă pe scaunul din dreapta, în drum spre Viscri.

Am scris scenariul cu tot cu replici, din prima clipă, adică foarte aproape de forma în care se va filma. Mă gândeam că dacă lui Radu îi va plăcea, îl va putea regiza el. Dar iar la insistențele lui, dar și ale lui Claudiu Mitcu (regizor și producător, cu care am mai lucrat până acum 2 scurtmetraje), am luat hotărârea de a regiza chiar eu.

„E scenariul tău, e viziunea ta. Am mare încredere în tine, Dana” mi-a spus Radu și mi-a dat aripi.
Așa am început pregătirea scurtmetrajului.

De unde a obținut Dana Rogoz fonduri pentru primul ei scurtmetraj

Dana Rogoz a povestit și de unde are resurse financiare pentru a-și realiza primul scurtmetraj.

Cât privește bugetul lui, e deja o întreagă poveste… După ce a murit tata, frații mei și cu mine am împărțit la 3 banii de pe o garsonieră moștenita de la el. Și precum cei 3 purceluși, fratele cel mare a folosit partea lui pentru renovarea unui apartament, mijlociul i-a investit într-un joc pe calculator (fiind game designer), iar eu ii voi investi în acest scurtmetraj. Mi se pare că voi dau un sens acestor bani, că în felul acesta îmi va rămâne mereu ceva de la tata.

Ei reprezintă așadar cea mai mare parte a bugetului, la care se adaugă fonduri proprii, mulți prieteni în echipă și câțiva sponsori care au sărit să mă ajute pentru ca acest scurtmetraj să existe. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni. Să ne tineți pumnii, vă rog mult, le-a mărturisit Dana Rogoz fanilor săi de pe rețelele de socializare.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter