Dan Negru, despre nunta Cleopatrei Stratan cu Edward Sanda: „S-a măritat asta mică”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 27 ianuarie 2022, 13:48

Cleopatra Stratan (18 ani) și Edward Sanda (24 de ani) s-au căsătorit pe 14 august 2021. Soliștii locuiesc împreună din iunie 2021 și s-au logodit în octombrie 2020, în ziua în care solista a împlinit 18 ani.

Cleopatra și Edward au devenit un cuplu pe 11 februarie 2020. În ziua nunții lor, Dan Negru (50 de ani) a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de Cleopatra, iar în dreptul ei a scris următorul mesaj:

Dan Negru, despre nunta Cleopatrei Stratan cu Edward Sanda: „S-a măritat asta mică”

„E virală știrea că s-a măritat asta mică cu geamantanul (n.r. referință la videoclipul piesei Ghiță al solistei). Cleopatra Stratan. O știu de când îmi cerea ciocolată în pauzele de filmare. A trecut la alt desert, tortul de nuntă! 🎂”.

În imaginea postată de moderator, Cleopatra era invitată specială, de Ziua Copilului, în emisiunea Te pui cu blondele?, găzduită de prezentator între anii 2008 și 2017, la Antena 1.

Cleopatra și Edward s-au căsătorit într-un restaurant de pe marginea Lacului Snagov. „Tot ce pot să spun este că am avut o nuntă minunată, emoționantă și foarte relaxantă, exact așa cum ne-am dorit.

Vrem să mulțumim în mod special oamenilor care au fost alături de noi, părinților, prietenilor și tuturor oamenilor dragi nouă! Ne-am simțit minunat cu voi! Love you all”, a scris Cleopatra Stratan la Insta Story.

Citește și:

Fotografie rară cu mama Cleopatrei Stratan. Logodnicul solistei a publicat imaginea online

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, ipostaze tandre în piscină

Cum a aflat mama lui Edward Sanda că fiul ei și Cleopatra Stratan sunt împreună

În mediul online, cuplul a postat și un videoclip cu verighetele lor. „Ce nu ați observat la verighete este că în interiorul fiecăreia scrie numele nostru. Pe a mea scrie numele soției mele, iar pe a ei numele bărbatului ei. Sunt excepționale”, a mărturisit solistul în mediul online.

Imagini de la nunta perechii găsiți în GALERIA FOTO de mai sus! Despre nuntă, Cleopatra și Edward spuneau în iunie 2021, la Antena Stars: „Pentru noi, nunta e un eveniment simplu, pentru că noi considerăm că viața de cuplu contează.

Ceea ce trăim noi contează, nu nunta și nu petrecerea. De aceea vrem să facem totul la nivel de suflet, restrâns, doar cu oamenii dragi aproape, familia, pentru ca ei să fie alături de noi în ziua respectivă”.

Cuplul nu a avut nași. „Nu avem nași, avem prieteni foarte buni care ne susțin și sunt alături de noi. Am zis că dragostea și căsătoria e despre noi.

Nu vrem să respectăm ceea ce au făcut alții în trecut, dacă așa face toată lumea noi nu trebuie să facem. Așa simțim noi, că nu avem nevoie”, a spus Edward Sanda luna trecută, la Antena Stars.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter