Cele mai ridicole trenduri în modă de-a lungul istoriei

De Bianca Prangate, pe

Moda a existat dintotdeauna, mereu schimbându-se și metamorfozându-se. De-a lungul timpului, anumite trenduri au fost mai problematice decât altele.

De la femei forțate să își mutileze părți ale corpului până la practici lipsite de practică, moda pe parcursul istoriei a venit cu tot soiul de surprize. Cei de la Ranker au adunat mai multe din ele, printre care se numără:

Pantofii speciali pentru picioare legate din China

Cele mai ridicole trenduri în modă de-a lungul istoriei

Vreme de secole întregi, picioarele femeilor din China erau legate cu panglici încă din pruncie, pentru ca oasele să se rupă și să nu se dezvolte, iar piciorul să rămână mic. Uneori, degetele de la picioare ajungeau să cadă în urma procesului. Odată schimbată forma piciorului, aceasta semăna destul de mult cu o copită și nu mai revenea la loc.

Femeile purtau niște pantofi din bumbac sau mătase, cu o formă bizară, menită să se potrivească cu picioarele lor mutilate. Practica aceasta barbară a fost oficial interzisă abia în 1912 – deși în anumite zone din China s-a mai practicat mulți ani după, în secret.

Rochiile vopsite cu arsenic

Cele mai ridicole trenduri în modă de-a lungul istoriei

În Epoca Victoriană, rochiile verzi erau la mare căutare, prețul lor fiind însă unul destul de piperat. Pentru a avea o nuanță atât de puternică de verde, erau vopsite cu arsenic. Nu este de mirare că purtătoarele lor sufereau adeseori de greață, vedere în ceață și iritații ale pielii.

Aceste rochii erau purtate mai mult la ocazii speciale, astfel încât expunerea la arsenic nu se dovedea fatală din prima. Cei care sufereau cel mai mult erau croitorii, mulți dintre ei murind în procesul de creație a rochiilor vopsite cu arsenic.

Crinolinele

Cele mai ridicole trenduri în modă de-a lungul istoriei

Crinolina este acea jupă în formă de clopot, folosită pentru a oferi volum extrem rochiilor. Inițial, crinolina era făcută dintr-un material întărit cu păr de cal. Ulterior, a apărut crinolina făcută din bare subțiri de metal, oferind astfel același volum, dar fără căldura iminentă oferită de părul de cal.

Deși erau apreciate de femei, crinolinele prezentau și un risc considerabil pentru purtătoare. Un exemplu concret este cel al unei femei din Boston, care în 1858 a murit după ce fusta ei uriașă a prins scântei de la focul din șemineu și a luat foc.

Lenjeria menită să aplatizeze pieptul femeilor

Cele mai ridicole trenduri în modă de-a lungul istoriei

În anii 1920, erau la modă siluetele androgine, fără forme. Fără curburi feminine, rochiile pe care probabil le-ai admirat în „The Great Gatsby” puteau curge fără întreruperi. Astfel, femeile erau încurajate să poarte lenjerie intimă care să le aplatizeze sânii.

Pe atunci, producătorii de corsete de la R. & W.H. Symington au creat un sutien special, denumit Symington Side Lacer. Purtătoarea îl îmbrăca trecându-l peste cap, asemeni un maiou, ca mai apoi să tragă de șireturile laterale strâns, pentru a-și ascunde cât mai bine formele.

Fotografii – Wikimedia Commons

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter