Ce frumoasă este soția lui Vlad Miriță! Împreună au un fiu

De Adelina Duinea, pe

Din august 2016, solistul Vlad Miriță este căsătorit cu fotomodelul Maria Natură-Miriță. „Înainte să mă căsătoresc, mi-am zis: «Soția mea trebuie să aibă măcar două lucruri esențiale, trebuie să fie credincioasă și trebuie să vrea copii. Nu unul, ci doi, trei, patru, cinci, vedem …»”, declara solistul în trecut.

Ce frumoasă este soția lui Vlad Miriță! Împreună au un fiu

Din anul 2018, Vlad și Maria sunt părinții unui fiu, Iustin, care va împlini 3 ani pe 2 februarie. „În general, în toată pandemia (…) n-a fost chiar așa de rău că am stat mai mult împreună. Am stat mai mult și cu el”, a mai spus solistul, în emisiunea Vorbește Lumea.

Perechea a petrecut sărbătorile alături de familia restrânsă. „Eu cred că aveam nevoie de mai multă liniște, de tihnă. (…) Iustin este acum la vârsta la care are nevoie de atenție”, a mai spus și Maria.

Întrebați de Adela dacă s-au gândit că Iustin are nevoie de o surioară sau de un frățior, Maria a răspuns: „Da, ne-am gândit. Cred că o să bifez fetiță de data asta”.

„Culmea, că ea e cu băieții. Zicea că nu se vede mamă de fată. Iustin, am zis în emisiune mai demult, este un copil pentru începători, unde-l pui acolo stă. Sigur, atunci nu mergea. Acum s-a dus la punctul diametral opus”, a completat solistul.

Perioada de izolare au petrecut-o la Târgoviște, alături de familie, la casă, ceea ce cred ei că i-a ajutat să nu se certe. „Avem mica noastră fermă, gospodărie. Am avut activitate. Au fost lucruri de făcut”, a mai spus Vlad.

Vlad și Maria s-au logodit după doar 6 luni de relație, iar cununia lor religioasă a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, în fața unui sobor de 15 preoți.

„Noi așa am crescut, părinții noștri ne-au dus de mici la biserică. (…) De asta mi-am și dorit atât de mult să fiu alături de el pentru că e foarte greu să găsești un om pe care să te poți baza, și cu atât mai mult, să aibă credință”, mai spunea Maria Natură-Miriță în trecut.

Foto: Instagram

Citește și:

Fiica Andreei Esca, Alexia Eram, și-a cumpărat primul apartament

Augustin Viziru, prima imagine alături de iubita lui! „Este superbă”

Mădălin Ghenea, primele declarații după ce s-a scris că formează un cuplu cu jucătorul de fotbal Nicolo Zaniolo

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter