Radu Vâlcan a împlinit 45 de ani! Ce diferență de vârstă este între el și Adela Popescu

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 08 februarie 2022, 14:45

Radu Vâlcan a împlinit 45 de ani pe 8 februarie 2022. Din anul 2015, prezentatorul TV este căsătorit cu Adela Popescu (35 de ani), alături de care are trei fii, Alexandru (5 ani), Andrei (3 ani) și Adrian (6 luni). Adela și Radu formează un cuplu din 2010. Între cei doi este o diferență de vârstă de aproape 10 ani.

Radu Vâlcan a împlinit 45 de ani! Ce diferență de vârstă este între el și Adela Popescu

„Eu am 35, el 44. Sunt 9 ani. Nu, nu a contat (n.red.: diferența de vârstă). El îmi povestește de perioada când era depeșar (n.red.: fan al trupei Depeche Mode). Am prins alte curente muzicale, dar sunt destul de matură să estompez diferența de 9 ani. Pe de altă parte, diferențele mi se par problematice, fie că este vorba de cultură sau de altele”, mărturisea Adela Popescu în ianuarie 2022, în emisiunea pe care o găzduiește, „Vorbește Lumea”.

Cu ocazia aniversării de 45 de ani a actorului, Adela a organizat o petrecere surpriză. „Și de ziua lui se gândește să îmi facă o bucurie. Îmi dă să mănânc. 🙂 Așa să fim mereu, scumpete, cu grijă unul față de celălalt. La mulți ani, te iubim! ❤️ Pe pagina lui vedeți și super petrecerea surpriză :)”, a scris Adela Popescu pe Instagram. În dreptul filmării în care i se cântă „La mulți ani!”, Radu a scris: „Nu vreau nimic în plus 💙”.

Adela și Radu s-au cunoscut în timpul filmărilor telenovelei „Iubire și onoare”. „Primele casting-uri pentru serial le-am dat cu actorii mai vechi care urmau să joace. La un moment dat, a venit rândul să dau și cu ea, pentru o anumită scenă, cu personajul ei. Am văzut atâta forță la femeie aia micuță de statură. În momentul în care a început repetiția, nu-mi venea să cred. Eram șocat. Asta a fost prima interacțiune dintre noi. Apoi am mai repetat și uite-ne acum”, a povestit Radu în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce casă frumoasă au Adela Popescu și Radu Vâlcan. „E o casă exact cum ne-am dorit-o noi”

Adela Popescu, mesaj emoționant pentru Cove, după retragerea lui de la „Vorbește Lumea”

Adela Popescu a vorbit despre una dintre cele mai dificile perioade din viața ei

„Am început ușor să ne apropiem. Pe mine râsul ei m-a dat pe spate. Are un râs, zic eu, contagios. Când ne-am cunoscut a ieșit explozia și forța de care a dat ea dovadă, după am fost simpli colegi. După luni de zile de repetiții, a fost un moment, apoi mai multe momente. Când filmam «Iubire și onoare» în Turcia, îi știam tot programul, ieșea dimineața la alergat, atunci eram fiert”, a mai spus.

„Totul a fost natural. Ea mă ținea așa la distanță. Nu-ți imagina că eram nesimțit, eram delicat. Dar în felul ăsta i-am dat ocazia să mă cunoască. Am depus toate eforturile să o facă. (…) Prima întâlnire a fost la Ruse, în Bulgaria. Îmi aduc aminte și acum ce am mâncat, calmari prăjiți. Și dacă mâncam mămăligă mi se părea ceva exotic, extraordinar. (…) După am și cerut-o în căsătorie tot acolo, dar la un alt restaurant”, a mai declarat.

Radu Vâlcan și Adela Popescu nu-și mai doresc al patrulea copil

În octombrie 2021, prezentatoarea a mărturisit că nu se mai vede mamă pentru a patra oară. „S-a încheiat, de tot, gata”, a declarat Adela.

„Eu visez la momentul în care copiii vor avea independență, nu mă omor după perioada asta. Vârsta asta a lor mi-e simpatică, mi-e dragă, dar vârsta ideală pentru mine e aceea la care sunt independenți, în sensul că nu trebuie să fiu atentă să le fac observație să nu cadă. Să putem să ne plimbăm cu bicicletele în junglă și ei să pedaleze singuri”, mai povestea Adela în podcastul „Fain & Simplu”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter