Cele mai aşteptate căsătorii ale vedetelor în 2014

De Viva.ro, pe

Cupluri care sunt împreună de ani buni sau altele formate recent ar putea ajunge anul acesta în faţă altarului. Iată care sunt îndrăgostiţii care şi-ar putea oficializa relaţiile în 2014, în cadrul unor ceremonii grandioase sau private.
Kim Kardashian şi Kanye West – Cei doi formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri ale momentului, iar căsătoria lor ar fi cu siguranţă evenimentul anului. Mai ales, că amândoi visează la o ceremonie fastuoasă, cum alta nu s-a mai văzut. S-a spus că artistul ar vrea să o ceară pe Kim de soţie în timpul unei călătorii în spaţiu, dar şi că nunta ar putea fi organizată la Versailles. La bursa zvonurilor a aparut şi informaţia conform căreia Kim visează să îmbrace o rochie de mireasă precum cea a lui Kate Middleton.
Pippa Middleton şi Nico Jackson – Pippa, sora ducesei de Cambridge, s-ar fi logodit cu bancherul Nico Jackson în timpul vacanţei pe care cei doi au petrecut-o la sfârşitul anului trecut în India. Iar de aici şi până la posibilitatea organizării unei nunţi anul acesta nu a mai fost decât un pas.
Vezi continuarea pe viva.ro. CLICK AICI!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter