Andreea Mantea susține că a fost agresată fizic de Cristi Mitrea

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 18 iunie 2021, 11:02

Andreea Mantea (34 de ani) și Cristi Mitrea (39 de ani) s-au cunoscut pe platourile de filmare ale show-ului Burlăcița. După ce luptătorul a ieșit învingător din competiție, Andreea și Cristi au format un cuplu timp de 6-7 luni.

S-au despărțit, iar la scurt timp Andreea a aflat că era însărcinată. „Eram plecat demult și într-o zi am primit un mesaj în care mi s-a transmis că Andreea era însărcinată și că, indiferent de ce s-a întâmplat între noi, ea păstrează copilul. 6-7 luni am fost împreună, luni în care nu am discutat despre a avea un copil.

Eu am considerat că e musai ca lucrurile astea să se facă din dragoste și de comun acord. Da, [am iubit-o pe Andreea]. Eu n-am crezut mult timp [că era însărcinată]. Am crezut că e o încercare de a mă aduce înapoi”, a declarat Cristi Mitrea recent, în podcastul Acasă la Măruță.

Prezentatoarea TV și luptătorul au împreună un fiu, David, în vârstă de 6 ani. În același podcast, Cristi a spus de ce numele lui nu este trecut în certificatul de naștere al lui David.

Andreea Mantea susține că a fost agresată fizic de Cristi Mitrea

Sportivul a lipsit din viața fiului său până la vârsta de „2 ani și ceva, 3 ani”. „Te-ai gândit că ar putea să nu fie al tău copilul?”, a întrebat Măruță, iar Cristi a răspuns: „Da”.

„Nu există nu am vrut [să fiu trecut pe certificat]. Nimeni nu m-a întrebat. N-am avut discuția, aveam o comunicare întreruptă. Eu nu cred că ești mamă sau de tată dacă e scrisă titulatura aceea”, a mai spus sportivul.

În timpul aceluiași interviu, Cristi Mitrea a dezvăluit identitatea actualului partener al Andreei, lucru pe care prezentatoarea l-a ținut ascuns vreme de câțiva ani. „L-am cunoscut și pe actualul ei iubit, Valeriu Floricel. Ne-am văzut de vreo două ori la Andreea acasă. N-am discutat prea multe. Ce era să discut cu el? Să-i spun că ce face cu el a făcut și cu mine?”, a spus Cristi Mitrea.

Citește și:

Cum se înțeleg Cristi Mitrea și Andreea Mantea după 6 ani de la despărțire

Ce a publicat Andreea Mantea în mediul online după ce Cristi Mitrea a dezvăluit identitatea iubitului ei

Andreea Mantea, despre a doua sarcină: „Să am o familie numeroasă a fost singurul meu vis”

După apariția podcastului, Andreea a declarat în exclusivitate pentru WOWbiz: „M-am ferit să vorbesc public despre povestea dintre mine și tatăl copilului meu pentru că mi-a fost mult prea greu și prea rușine să expun public toată suferința prin care am trecut. Mi-a fost prea rușine ca acest copil să vadă sau să citească despre tot ce mi-a făcut tatăl lui.

Am vrut să îl protejez pe David și să nu îi stric imaginea despre părintele lui. Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec. Am decis cu tot sufletul ca acest copil să aibă o linie în dreptul numelui tatălui, pe certificatul de naștere, pentru ca el să se nască sănătos și să crească armonios, departe de tot calvarul de care fugisem”.

Andreea Mantea: „Nu înțeleg de ce aruncă în mine cu noroi”

„Mă văd nevoită să fac această declarație publică pentru că nu îmi vine să cred că își permite să vorbească atât de ieftin și golănesc despre mama copilului lui, dar și despre copilul lui. Nu înțeleg de ce aruncă în mine cu noroi, punând la îndoială faptul că acest copil este al lui.

Dacă a hotărât să intre în viața lui, ca tată, de ce susține așa ceva acum? De ce se bate cu pumnii în piept cu mândrie că acest copil este al lui, dar totuși nu știe ce înseamnă colici, scutece, dureri de dinți, primii pași, prima julitură, cum să își lege șireturile sau cum să aline o durere…”, a mai spus Andreea Mantea.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter