Andreea Esca, emoționată să-și vadă fiul plecând la studii în afara țării. „Am crezut că va fi mai ușor”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 20 septembrie 2021, 16:43

Andreea Esca (48 de ani) și Alexandre Eram (50 de ani) au împreună doi copii, o fiică și un fiu, Alexia (21 de ani) și Aris (18 ani). Într-un interviu pentru emisiunea La Măruță, Andreea Esca a vorbit despre emoțiile pe care le-a avut în momentul în care Aris a plecat la facultate în Barcelona, Spania.

Andreea Esca, emoționată să-și vadă fiul plecând la studii în afara țării. „Am crezut că va fi mai ușor”

„Sunt foarte mândră de Aris că a făcut o alegere bună. Cred că această facultate și locul unde este i se potrivesc și sunt foarte fericită că s-a acomodat bine, că îl simt că e mulțumit și fericit. Îmi pare bine că este și cu destul de mulți colegi din liceul, ceea ce înseamnă că nu va fi singur pe acolo. E important, pentru un tânăr la vârsta asta, pentru prima dată plecat singur într-o altă țară, să aibă prieteni alături de el”, a declarat Andreea Esca.

„Am stat câteva zile cu el. I-am luat și aspirator, fier de călcat și alte lucruri de acest gen, un covor, plapumă, pernă, lenjerie pentru pat, așa, din-astea de care ai nevoie într-o casă. Locuiește într-un apartament cu un coleg și împart toate aceste lucruri”, a mai spus.

„A fost mai greu decât am crezut. Nu acum când l-am dus, prima dată când a plecat, pentru că el a plecat înainte și mi-am dat seama că wow, e un pas important în viața de familie”, a continuat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Care crede Andreea Esca că a fost cel mai important lucru în creșterea copiilor ei?

Andreea Esca a împărtășit o amintire haioasă din copilăria ei

Cum a slăbit Andreea Esca 6 kilograme. „Lucrurile sunt destul de simple”

„Am crezut că va fi mai ușor momentul pentru că deja aveam antrenament, dar a fost mai greu. Poate pentru că îmi dădeam seama că într-adevăr nu mai e niciun copil în casă. Poate pentru că mi s-a părut întotdeauna că Aris, ca orice băiat, e mai neajutorat, cumva. Alexia eram sigură că o să se descurce fără probleme. Sau nu știu de ce, poate toate astea la un loc. Acum, văzându-l cât de bine s-a acomodat și cât de fericit și mulțumit este, sunt și eu bine”, a adăugat.

„Nu îl sun zilnic, aștept să mă sune el, pentru că știu că, în general, copiii urăsc să îi sune părinții întruna și vreau să evit acest tipar. Vorbim mai rar, aștept să mă sune el”, a mai spus.

„Eu i-am spus că ar trebui să meargă (n.red. – în străinătate) pentru că mă gândeam că e mult mai bine pentru el să fie în altă parte, să se obișnuiască, să fie singur și independent. E mult mai ușor să faci asta în altă țară decât în același loc cu părinții. Mai ales că, în cazul nostru, nu se punea problema de a merge într-un alt oraș și-atunci cred că e benefic. (…) Nu m-am așteptat ca el să se acomodeze atât de ușor”, a încheiat prezentatoarea TV.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter