Alina Laufer și gemenii ei merg acasă după mai bine de o lună în spital

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Luni, 12 aprilie 2021, 10:04

Luni, 15 februarie 2021, Alina Laufer a născut prematur. „Am devenit dublu tătic! Alina a născut în această dimineață, iar acum cei mici se află la incubator și Alina la terapie intensivă.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și mă rog în continuare să îi aibă în pază”, a scris atunci soțul Alinei, Ilan Laufer, pe Facebook. Alina mai are o fiică, Karina, în vârstă de 13 ani, din fostul mariaj cu artistul Jorge.

Alina Laufer și gemenii ei merg acasă după mai bine de o lună în spital

Recent, pe Instagram, Ilan a dezvăluit că joi, 25 februarie, Alina și gemenii lor vor veni acasă. „Dragi prieteni, am foarte mari emoții. Mâine îi aduc acasă pe prințișorii mei iubiți și pe mama lor, eroina mea. Toți sănătoși și voinici, așa cum m-am rugat zilnic la Dumnezeu.

Astăzi am absolvit cu brio cursul de siguranță auto a micilor pasageri. Abia aștept să îi iau acasă pe toți! 🤗❤️😍”, a scris Ilan pe Instagram. „Gemenii au crescut măricei, deja au depășit 2 kg. Sunt foarte bine, sunt îngrijiți.

Am avut o echipă de medici fantastici aici [Maternitatea Giulești]. (…)  Ilan ne așteaptă. A pregătit și mai bine camera lor”, a mai dezvăluit și Alina recent în emisiunea Teo Show.

Întrebată dacă a plâns în această perioadă, Alina a mărturisit: „Nu am vrut să plâng atâta timp cât bebelușii sunt atât de aproape de mine. Îi simțeam, chiar dacă sunt la alt etaj. Știam că sunt aici și că mă simt. Eu nu plâng de față cu copiii mei.

De machiat am încercat să mă machiez în fiecare zi pentru că mă duceam la ei și voiam să o vadă pe mami aranjată. Și îmi ridică și atitudinea. În general, în salon la mine sunt renumită pentru că ridic moralul. (…) Am sperat să avem acești copii atâția ani de zile și simt doar fericire, indiferent de problemele pe care le-am întâmpinat”.

Citește și:

Zara Tindall, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, a născut pe podeaua din baie

Mădălina Ghenea joacă rolul Sophiei Loren în filmul „House of Gucci”

Florin Ristei, mesaj emoționant pentru aniversarea iubitei lui, Naomi Hedman

Alina a pierdut o sarcină în trecut

În vara anului 2020, invitați în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Alina și Ilan dezvăluiau că vor deveni părinți. „Ne iubim foarte mult și ne-am dorit foarte mult (un copil).

Vreau să spun că nu am încetat să încercăm în toți acești 8 ani de zile. Și știi cum tu încerci, faci tratamente, injecții în burtă, (…). Și vin prieteni la tine, o dată la ceva timp, și îți zic fă bă și tu o dată copii. (…)

Era o presiuni din toate părțile. Nimeni nu știa că noi la fiecare 6 luni de zile repetam analizele. În urmă cu câteva luni sau chiar anul trecut, Alina a mai rămas o dată însărcinată și foarte repede după acel eveniment s-a stins sarcina, din păcate.

Am fost foarte supărați. Acum, lui Alina i-a fost frică să nu anunțăm prea repede, dar feeling-ul meu de data asta a fost așa că trebuie să-i anunțăm ca să știe și Dumnezeu”, a mărturisit Ilan atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter