Alexia Eram, petrecere spectaculoasă pentru aniversarea de 22 de ani. Ce tematică a ales

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 01 septembrie 2022, 10:57

Alexia Eram a împlinit 22 de ani pe 31 august 2022. An de an, creatoarea de conținut online organizează o mega-petrecere în cinstea sa. Nici acest an nu a făcut excepție! Evenimentul a fost gândit în cel mai mic detaliu.

Alexia este fiica prezentatoarei TV Andreea Esca (50 de ani) și a soțului ei, Alexandre Eram (52 de ani). De ziua ei, la ora 00:00, Alexia a fost surprinsă de familie și de prieteni cu mai multe buchete de flori și cu un tort-bezea. Printre cei care i-au făcut surpriza s-au numărat mama ei, fratele mai mic, Aris Melkior (19 ani), și iubitul, artistul Mario Fresh (23 de ani).

Alexia Eram, petrecere spectaculoasă pentru aniversarea de 22 de ani. Ce tematică a ales?

În seara aceleiași zile, Alexia a organizat o petrecere spectaculoasă cu tematică mexicană. Evenimentul a avut loc într-un local din nordul capitalei. Invitații au avut acces la un candy bar cu deserturi personalizate, precum și la mâncare cu specific mexican. Au existat, de asemenea, un bar, un photo corner și două zone cu mese. Atmosfera a fost întreținută de un DJ.

„Mexican party with some tequila to start. Piesa de rezistență este acest photo corner extraordinar”, a spus Alexia în mediul online. „Când se apucă gagică-mea de pregătiri arată așa… La mulți ani! Ia uite! Sunt total dat pe spate!”, a mărturisit și Mario Fresh.

„Alexia e cea mai tare organizatoare de petreceri”, a scris și Andreea Esca în mediul online. „Feliz cumpleaños, Alexia! 🌵🌵🌵🌵🌵🌵🌵🌵 P.S.: Țigara mea e o jucărie, să nu îmi aud vorbe! Olé!”, a mai scris jurnalista pe Instagram. Printre invitații de la petrecere s-au numărat artistul Juno și creatoarea de conținut online Gabriela Atanasov.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Alexia Eram face terapie săptămânal. „Mă ajută foarte mult”

Citește și: Cum arată apartamentul Alexiei Eram. Imobilul are două nivele

Citește și: Videoclip adorabil cu fiica Andreei Esca din copilărie. Alexia Eram a împlinit 21 de ani

Citește și: Cât costă cazarea într-una dintre casele Andreei Esca din Sibiu

Alexia Eram, despre presiunea faptului că este fiica Andreei Esca: „E super greu”

În iunie 2021, în podcastul Laurei Giurcanu, „Seencer”, Alexia a vorbit despre presiunea faptului că este fiica Andreei Esca.

„Pe de o parte este un lucru bun, pentru că m-a ajutat în ce fac eu acum. Nu știu dacă aș fi ajuns atât de departe dacă nu aș fi fost fiica Andreei Esca. Dar, pe de o parte știu că, dacă nu aș fi muncit și nu aș fi făcut real ceva interesant, chiar dacă aș fi fost fiica Andreei Esca, oamenii nu erau obligați să-mi urmărească activitatea”, a explicat.

„Pe de altă parte, da, e super greu, pentru că tot timpul o să fiu fiica Andreei Esca, orice aș face. Poate nu neapărat pentru generația asta, dar celelalte generații mă asociază doar cu fiica Andreei Esca. Trebuie să am grijă la tot ce fac, pentru că știți că mama are o imagine super curată”, a continuat.

„Încerc să am grijă la tot ce fac, la toate pozele pe care le postez, tot conținutul meu din social media. Nu pot să fiu la fel de liberă cum sunt alți creatori de conținut. Oricum nu aș fi făcut mari chestii. Pur și simplu trebuie să am grijă la ce postez și la cum vorbesc, pentru că știi cum se preia orice. Mama, până acum, nu a prea avut nimic în presă așa mai negativ, să zicem”, a mai spus Alexia atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter