ADDA, în lacrimi în mediul online. „Mă țin tare”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 21 ianuarie 2022, 10:18

În 2021, ADDA (29 de ani) a fost diagnosticată cu dermografism, afecțiune care afectează între 2 și 5% din populație. Dermografismul poate fi prezent încă din primii ani de viață sau oricând altcândva, fie în contextul unei infecții sau post-medicamentos. Apare local roșeață, mâncărime și posibil niște proeminențe numite papule.

În general, leziunile dispar spontan. Responsabile de aceste reacții în tegumente sunt anumite celule numite mastocite. Sub presiune, acestea descarcă în piele histamină și alți mediatori, responsabili de apariția roșeții, a edemului și a mâncărimii.

ADDA, în lacrimi în mediul online. „Mă țin tare”

În mediul online, solista a publicat recent un videoclip în care apare râzând cu poftă, apoi plângând, urcând pe scenă, vorbind cu fiul ei și la un meci de fotbal cu partenerul de viață. „Primesc multe mesaje dacă și cum m-am vindecat. Încă nu, dar sunt pe drumul cel bun. Și mă țin tare, pentru el (n.red.: fiul ei), pentru iubire (n.red.: soțul ei), pentru visul meu (n.red.: muzica)!”, a scris cântăreața în descrierea postării.

Anul trecut, ADDA a spus ce i-a declanșat afecțiunea: „Nopți nedormite, mâncat foarte haotic și nesănătos. Nu consumam suficiente lichide, stres, pastile pentru orice, mâncat zahăr în exces pentru că nu aveam energie. Oboseală, un cumul de factori… Cireașa de pe tort – am luat o pastilă care conținea antibiotic – eu nu știam asta. S-a dovedit că eram alergică. Toate au condus la asta”.

„Eu credeam că sunt sănătoasă, până când mi-am făcut niște analize de care nici n-am auzit înainte. Cred că era momentul să fac o schimbare în viața mea. Mă simt mult mai bine și știu ce am de făcut. A fost nevoie să mă dau cu capul ca să mă trezesc la realitate și să-mi dau seama că, dacă acest corpul nu primește combustibil bun, nu are cum să reziste în timp”, a mai spus atunci.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Adda, despre perioada dificilă de după mutarea în București: „A fost horror”

ADDA, dezvăluiri despre prima iubire: „Am suferit foarte mult”

ADDA s-a fotografiat nemachiată. „Azi am curaj să-mi arăt fața imperfect de perfectă”

În urma diagnosticului primit și din cauza restricțiilor alimentare care au venit la pachet cu acesta, ADDA a slăbit considerabil. „Mănânc alimente fără HISTAMINĂ – am intoleranță! Fără GLUTEN – am intoleranță. Am renunțat și la ZAHĂR – tot din cauze medicale. Mâncarea pe care o consum trebuie să fie proaspătă! Nu am voie să mănânc ceva gătit mai vechi de câteva ore, chiar dacă sunt alimente permise, pentru că nivelul de histamină crește și am erupții pe tot corpul… tam tam. Beau multă apă!”, spunea solista în aprilie 2021.

„Iau vitamine și suplimente ca să îmi întăresc imunitatea și să-mi repar organismul pe care l-am stricat singurică din cauza alimentației greșite, medicamente – antibiotice, antiinflamatoare, etc. și stres. Sunt sub supraveghere medicală. Nu recomand nicio dietă minune. Găsiți un nutriționist și acționați în funcție de corpul vostru și în funcție de REZULTATUL ANALIZELOR! ❤️”, încheiat atunci.

ADDA și Cătălin Rizea s-au căsătorit în anul 2016. Împreună au un fiu, Alexandru, în vârstă de 4 ani. Cuplul deține împreună o firmă de care se ocupă în mod egal. Perechea are un studio de înregistrări intitulat Baladda Records.

Cătălin Rizea a devenit treptat managerul și impresarul Addei, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună. Au participat împreună în show-ul „Asia Express”, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară „Chefi la cuțite”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter