Diddy este „șocat și devastat”. Actrița Kim Porter a murit la vârsta de 47 ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 16 noiembrie 2018, 11:22
Diddy este în doliu, după ce mama copiilor săi, actrița Kim Porter, a fost găsită moartă. Prietenii rapperului au afirmat că acesta este „șocat și devastat” de moartea subită a fostei sale iubite.

Kim Porter, model și actriță, a fost găsită fără viață în casa sa din Toluca Lake din California. Potrivit polițiștilor, femeia ar fi suferit un stop cardio-respirator.

Diddy, șocat de moartea lui Kim Porter

Rapperul, în vârstă de 49 de ani, al cărui nume adevărat este Sean Combs, a fost văzut în casa lui Porter, la scurt timp după ce medicii legiști au ridicat trupul neînsuflețit al actriței.

O sursă apropiată lui Diddy a dezvăluit pentru Mirror Online că deși relația celor doi nu a funcționat, ei încă „erau o familie”.

Diddy și Porter au format un cuplu timp de 13 ani și au avut împreună trei copii.

Kim Porter, găsită moartă în pat

Actrița a fost găsită moartă în patul ei, iar autoritățile au declarat pentru TMZ că au fost chemați la reședința lui Kim în jurul prânzului.

Conform apelului de la urgențe, Porter a suferit un stop cardio-respirator.

Prieteni apropiați de-ai actriței au spus că aceasta suferea de câteva săptămâni de simptome asemănătoare gripei și este posibil să fi avut pneumonie. Însă, momentan, nu se știe care a fost cauza morții sale.

Vedetele i-au adus un tribut lui Kim Porter

Mai multe vedete s-au arătat afectate de decesul subit al lui Kim și i-au adus un tribut acesteia.

Printre celebritățile care și-au exprimat condoleanțele se numără și Rihanna, care a postat pe pagina sa de Instagram un mesaj și o fotografie cu Diddy și familia sa.

Am pierdut un om adevărat astăzi, frumos la interior și la exterior. Mulți vor fi afectați de această pierdere, unii nici nu vor ști de ce. Dar întreaga lume a fost înfrumusețată de spiritul tău. Cele mai sincere condoleanțe celor care au fost binecuvântați să o cunoască și să o iubească. Un așa suflet special. Nu pare real”, a scris Rihanna pe rețeaua de socializare.

Citește și: Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez s-au logodit 

Citește și: Ce a mai rămas din casa lui Miley Cyrus, după incendiul devastatator din California

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter