Trupa VAMA lansează albumul “2012”

De PR, pe

Pe 16 mai VAMA lansează noul album – “2012” în exclusivitate cu Gazeta Sporturilor.
Cele 14 piese de pe album sunt: Regatul meu pe un vis, Epidemie de iubire, Între cer și trecut, Post iubire, Departe, Copilul care aleargă către mare, Cântec de găsit, Fata în boxeri și tricoul alb, Declar pierdută țara, Să facem sex, Faust și Mefisto, Rolul Soarelui, Ultimul Om, Să dansăm. Albumul este produs de Agenția de Vise și VAMA și a fost mixat și masterizat în Canada.

“Muzica de pe 2012 stă sub semnul cuvântului echipă. Am reușit să ne cunoaștem mai profund în ultimii trei ani astfel că materialul reprezintă amestecul dintre influențele și fanteziile muzicale ale fiecăruia dintre noi. E un disc foarte bun (o spun relaxat și fără patimă) pentru că este un disc pe care l-am făcut din pasiune, un material foarte sincer, onest și melodios. Versurile reprezintă scanner-ul meu actual asupra unor teme care mă preocupă demult: visare, nașterea și moartea iubirii, orașul, copilăria, speranța sau fericirea. Am lucrat foarte mult la orchestrația și producția muzicală a pieselor și asta se aude. Despre muzică însă poate ar fi bine să vorbim mai puțin și s-o ascultăm mai mult. Așa că acum e rândul publicului.” Tudor Chirilă despre albumul “2012”.

Pe 28 mai VAMA va cânta în premieră piesele de pe discul “2012” în cadrul concertului de la Sala Palatului, unde va avea loc lansarea oficială a albumului. Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Sălii Palatului, librăriile Cărturești, Diverta, Adevărul, Mihai Eminescu, Humanitas, magazinele Muzica, Vodafone, Orange, Germanos, Domo.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter