Tudor Chirilă, despre subiectele la română de la Evaluarea Națională 2022: „Este un examen de Academia de Poliție?”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 23 iunie 2022, 11:09

Tudor Chirilă a comentat pe rețelele de socializare subiectele la Limba și Literatura Română de la Evaluarea Națională 2022. Artistul a mărturisit că unele cerințe i s-au părut inutile.

Tudor Chirilă a vorbit, într-un live pe Facebook, despre subiectele probei la Limba și Literatura Română de la Evaluarea Națională 2022, examen ce a fost susținut marți, 14 iunie, de absolvenții claselor a VIII-a.

Elevii au avut de răspuns la mai multe întrebări pe un fragment din „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran și unul din „Frânturi din viața lui Delavrancea” de Cella Delavrancea. Artistul s-a declarat „un pic șocat” de unele dintre cerințe, despre care a spus că sunt total inutile și că nu dezvoltă gândirea critică a copiilor.

Citește și: Lavinia Pîrva, noi declarații despre al doilea copil

Shakira și Gerard Pique, împreună în Cehia după anunțul că s-au despărțit

Jennifer Lopez, ținută îndrăzneață la Festivalul de Film de la Tribeca

Marius Elisei, reacție după ce Oana Roman a declarat că „lucrurile nu merg în direcția care trebuie” în relație

Tudor Chirilă, despre subiectele la română de la Evaluarea Națională 2022: „Este un examen de Academia de Poliție?”

De ce ne interesează pe noi ce să află în magazia vasului? Ce este examenul ăsta? Este un examen de Academia de Poliţie? Vrem să ne asigurăm că de fapt copiii ăştia au citit textul, îi verificăm dacă au ţinut minte ce era în magazia vasului? Este neimportant.

Chiar şi pentru clasa a VIII-a, când copiii navighează pe YouTube, au acces la tot felul de informaţii, noi întrebăm în Evaluarea Naţională 2022 ce se afla în magazia vasului şi lucrurile continuă de parcă copiii se vor angaja la Waze sau la Google Maps.

Copiii aştia trebuie să înveţe să gândească, să poată purta un dialog, să enunţe de ce le-a plăcut sau nu le-a plăcut acest text. E important să exersezi gândirea critică, încurajarea copilului de a folosi cuvintele lui, chiar dacă cuvintele lui nu sunt cele mai potrivite pentru un eseu. Şuruburi, cuie! Asta este Evaluarea Naţională.

Oameni buni, profesorii României (…), ce relevanță are rasa câinelui pentru examenul de literatură de la Evaluarea Națională? (…) Ce importanță are asta în felul în care un copil va privi literatura de acum încolo? Cam cum ne ajută chestia asta? Școala pe de rost, a comentat artistul.

Tudor Chirilă: „Literatura ar trebuie să fie un examen oral exclusiv”

Tudor Chirilă este de părere că proba de Limba și Literatura Română de la Evaluarea Națională ar trebui să fie un examen oral.

Din punctul meu de vedere, la literatură ar trebui să fie un examen oral exclusiv în care copiii să reuşească să poată să dezbată împreună cu profesorul lor un text, să fie o discuţie prietenească în care profesorul să poată pune un anumit tip de întrebări, să solicite un tip de răspunsuri din care să reiasă felul cum gândeşte, cum percepe un copil un text, cum intelege stilistica unui text, a mai spus artistul.

Sursă foto: Facebook

Vezi subiectele la Română la BAC 2022!

Vezi şi rezultate Evaluarea Națională 2022!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter