Raed Arafat: „Oamenii au fost păcăliți cu informații false despre pandemie”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 18 octombrie 2021, 13:34

Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vorbit duminică seara despre modul în care oamenii sunt dezinformați și păcăliți cu privire la pandemia de COVID-19. Arafat spune că în România există anumite persoane care apar în spațiul public și răspândesc informații false.

“Oamenii au fost păcăliți. Punct. Trebuie să recunoaștem. Au reușit unii să păcălească populația în halul în care numai 30 și ceva la sută să se vaccineze. Să zicem că mai erau 20 și ceva la sută pe care n-aveai cum să-i convingi, pentru că întotdeauna erau împotriva oricărui vaccin. Diferența a fost păcălită de cei care au mințit și care au venit cu informații false și au reușit să le răspândească mult mai bine decât informațiile corecte sau informațiile bazate pe știință, așa că la acest moment cred că trebuie să stăm toți și să ne gândim în liniște, fără să mai ascultăm pe unul, pe altul, să stăm să ne gândim pentru noi”, a îndemnat Raed Arafat, la Digi24.

Citeşte şi: Medicul Mihai Craiu avertizează asupra combinațiilor mortale de medicamente anti-COVID-19, care circulă pe internet

Secretarul de stat a adăugat că toți cei care ajung cu COVID-19 în stare gravă la spital sunt nevaccinați și nu ar trebui să pună la îndoială sfaturile autorităților cu privire la prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.

Citeşte şi: Apelul disperat al șefului DSP Arad: birocrația contribuie la mortalitatea COVID-19

„Deja majoritatea familiilor au oameni decedați, au oameni care au sechele de la COVID, au oameni care sunt în spitale acum. Marea majoritate sunt persoane nevaccinate. Să se gândească: oare au fost păcăliți? Este momentul să se gândească că nimeni nu le vrea răul când îi sfătuim să se vaccineze ca să se protejeze. Și dacă este așa, să o facă. Dacă nu, își asumă riscul mai departe, iar noi facem tot posibilul să creăm locuri și să absorbim șocul care este cu un număr așa mare de pacienți. Nu este singura boală din România, mai avem și alți pacienți și mai avem și alte urgențe și încercăm să echilibrăm sistemul pentru a face față tuturor și să tratăm cât de mulți putem. Dar soluția optimă este să nu ajungi la spital și să te protejezi”, a încheiat Raed Arafat.

Foto – Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter