La Iaşi s-a produs prima pâine din făină de greier din România

De Unica.ro, pe

Studenţii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară de la Iaşi au copt prima pâine din făină de greier din România.

Producătorii spun că gustul acestei pâini nu diferă de cel al unei pâini făcute cu făină de grâu, dar beneficiile acestui produs sunt mult mai mari, făina din greieri conținând în proporție de 70% proteine și vitamine. La o franzelă se pun aproximativ 70 de greieri.

Citește gratuit ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI

„Pâinea din făină greier este reprezentată de un produs obţinut din făină albă de grîu prin utilizarea unui adaos de făină de greier într-un procent de 3% alături de maia naturală obţinută din fermentaţie naturală din fructe. Şi bineînţeles apă şi sare. Făina de greier nu conţine gluten, iar în combinaţie cu unele materii prime din aceeaşi categorie ar putea fi consumată de persoanele care au intoleranţă la gluten. Punctul de plecare al acestei idei a fost în 2011 când am participat împreună cu unii cercetători din Italia la determinarea conţinutului de proteine şi aminoacizi din unele insecte. Acum am observat că greierii au un gust neutru, iar singura modificare pe care o produc asupra produsului de panificaţie constă într-o închidere uşoară a culorii”, a spus Otilia Murariu, şef lucrări, doctor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, potrivit adevărul.ro.

Pâinea se află momentan în stadiul de testare şi nu este disponibilă pentru publicul larg.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter