Giulia a ajuns la spital. Ce a pățit artista. Video

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 18 aprilie 2018, 17:19
Giulia Anghelescu a ajuns la spital acuzând dureri mari în zona lombară. Artista a fost supusă mai multor investigații medicale pentru a afla cauza.

Giulia s-a prezentat la medic după ce a acuzat dureri puternice de spate, iar în urma analizelor amănunțite se pare că nu este vorba despre nimic grav, sau, cel puțin, așa a lăsat să se înțeleagă soțul său, în urma mesajului haios transmis pe Facebook: Avem o problemă medicală cu doamna aici de faţă, datorită înaintării în vârstă, avem nişte dureri de spate cumplite şi se pare că avem o mică hernie de disc. După RMN se pare că n-ar fi… hernie de disc. Nu ştim ce e. Vă ţinem la curent. N-are nimic vulpea asta! I-a zis doctorul ca are coloană de nou-născut” – a spus Vlad Huidu. „Nu te mai iau cu mine niciodată! Când mergi tu, nu am nimic”, a replicat Giulia.

Cei doi s-au filmat atât în drum spre spital, cât și în așteptarea diagnosticului, iar dialogul lor a stârnit amuzament în rândul fanilor.

Totodată, Giulia și Vlad au dublu motiv de bucurie, astăzi băiețelul lor, Eduard Mikael, împlinind trei anișori: „La mulți ani frumoși, bucățica noastră de fericire! Te iubim muuuult, Mika! Să fii mereu cu zâmbetul pe buze, minune de copil!” – a scris Giulia pe pagina sa de Facebook.

Giulia Anghelescu si vlad huidu copii

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu se iubesc de 13 ani și mai au împreună o fetiță, pe nume Antonia Sabina, în vârstă de 6 ani.

Citește și – Exclusiv. Giulia a vorbit despre căsnicie şi a recunoscut care este cea mai mare frică a sa

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter