Casting pentru animatoare: Ibiza Dance Project 2013

De Unica.ro, pe

Amnesia, unul din cele mai cunoscute cluburi din lume, te invită la casting. Sâmbătă, 27 aprilie, orele 18:00, se vor alege cele mai frumoase dansatoare pentru clubul din Ibiza.
Amnesia îşi deschide porţile şi, ca în fiecare an, Dance Planet organizează un casting pentru cea mai profesionistă echipă de dansatori din Ibiza.
Dacă ai între 16 şi 25 de ani, peste 1,65 înălţime, ai experienţă în go-go dance (animaţie), modeling sau hostess, ai studiat coregrafia sau pur şi simplu îţi place să dansezi şi vrei să petreci o vară de neuitat la Ibiza – insula distracţiei, nu trebuie să ratezi castingul care are loc sâmbătă, 27 aprilie, orele 18:00 în Club Boa din Bucureşti.
Castingul se organizează de 9 ani consecutiv. Frumoasele câştigătoare s-au întors în fiecare an cu amintiri foarte frumoase şi cu dorinţa de a reveni. Printre câştigătoarele castingului se numără: Alexandra Bădescu, Adelina Pestriţu, Luisa Purdescu, cunoscute modele şi dansatoare.
În acest an în Amnesia se vor organiza cele mai tari petreceri de pe insula magică, unde vor fi prezenţi cei mai buni DJ din lume, muzicieni şi cântăreţi.
Spectacole impresionante cu participarea unor dansatori senzaţionali, magicieni şi acrobaţi, se vor derula în fiecare zi, în cadrul unor petreceri deosebite.
Clubul îşi schimbă aspectul de la o zi la alta pentru a face ca fiecare zi traită în Amnesia să fie unică. O întreagă echipă de profesionişti reuşeşte să transforme cele mai frumoase nopţi ale Ibizei în amintiri de neuitat.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter