Aplicaţia Coronavirus COVID-19 România – Cetățenii, informați în timp real despre evoluția virusului pandemic

De Unica.ro, pe

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”, din Capitală, va implementa aplicaţia Coronavirus COVID-19 România, care monitorizează şi centralizează datele cu privire la răspândirea virusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, informează un comunicat remis vineri presei de către unitatea medicală.

Aplicaţia Coronavirus COVID-19 România realizează o hartă a distribuţiei spaţiale a tuturor cazurilor confirmate oficial şi o statistică ce arată evoluţia pe zile.

Proiectul cuprinde informaţii legate de infrastructura spitalicească, densitatea populaţiei, dar şi detaliile relevante ale fiecărui caz în parte.

Citeşte şi: Nelu Tătaru: „Vom avea o transmitere comunitară a coronavirusului”

Principalii beneficiari ai aplicaţiei sunt membrii comunităţii epidemiologice din direcţiile de sănătate publică şi din spitale, experţi care se vor bucura de avantajele identificării rapide ale contacţilor celor infectaţi cu COVID-19 şi, astfel, se vor putea efectua, mult mai facil, anchetele epidemiologice.

Acest lucru generează operaţionalizarea unui sistem de alertă medicală timpurie prin avertizarea şi transmiterea, în timp real, a informaţiilor relevante pentru fiecare cetăţean.

Cu ajutorul acestei aplicații, Serviciile de Ambulanţă şi SMURD, Inspectoratul General al Situaţiilor de Urgenţă, dar şi Consiliile Judeţene vor putea gestiona atât paturile din spitale, cât şi resursele alocate acestora, iar managerii de spitale se vor bucura de sprijin în managementul decizional al resurselor umane, al dotării cu echipamente de protecţie şi, implicit, în bugetarea de activităţilor specifice contextului pandemic.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI

Reprezentanții Spitalului Universitar au mai adăugat că cetățenii României sunt, de asemena, beneficiarii principali ai acestei aplicații.

„Şi nu în ultimul rând, cetăţenii sunt principalii beneficiari, aceştia fiind avertizaţi, în timp real, de posibilitatea de contaminare apărută într-o anumită zonă. Având în vedere faptul că infectarea nu se face instantaneu, fiind necesar un timp de câteva minute pentru transmitere, în momentul notificării utilizatorul aplicaţiei mobile poate părăsi zona pentru a evita contaminarea. Astfel, soluţia propusă poate contribui, efectiv, la limitarea contaminărilor şi a numărului de cazuri apărute în comunitate”, afirmă aceeaşi sursă.

sursa foto – 123rf.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter