Pe Stop: o inițiativă prin care femeile sărace din București primesc absorbante gratuit

De Ioana Ilie, pe Ultimul update Miercuri, 26 septembrie 2018, 16:08
La nivel global, cel puțin 500 de milioane de femei nu au condițiile necesare pentru a se îngriji în zilele în care le vine ciclul, potrivit unui raport realizat de UNICEF și World Health Organization în 2015. Am stat de vorbă cu Irina Vasilescu, una dintre inițiatoarele campaniei Pe Stop, despre mizele acestui proiect și despre modul în care intenționează să-l continue pe viitor.

Irina Vasilescu este ONGistă de când a intrat în câmpul muncii. A lucrat pentru copiii cei mai săraci din țară (la Asociația OvidiuRo), apoi pentru olimpicii cei mai talentați (la Fundația eMAG) și pentru promovarea artiștilor mai puțin cunoscuți (la Revista Arte și Meserii), iar în prezent face parte din echipa Seneca EcoLogos, unde gândește ateliere de ecologie. La începutul anului, a văzut un reportaj pe Youtube despre o persoană care distribuia absorbante femeilor sărace din Statele Unite și a avut revelația pe care – spune ea – mulți dintre oamenii care află despre Pe Stop o au „Nici nu m-am gândit că există acest tip de problemă – cu siguranță au nevoie de ajutor!”.

Pe Stop

Astfel a apărut proiectul Pe Stop – o inițiativă care își propune să ofere cât mai multor femei foarte sărace din București pachete cu ce le trebuie pentru a se îngriji în perioada menstruației. La început, Irina a distribuit absorbante alături de Alexandra Tănase, o tânără care se implică în proiecte dedicate copiilor din cartierul Ferentari sau oamenilor străzii, iar pe parcurs s-a strâns o mini-comunitate de voluntari și susținători ai campaniei, astfel că, în prezent, pachetele cu absorbante (și, uneori, și alte produse de igienă) sunt distribuite femeilor fără adăpost sau fără venituri din București în fiecare lună.

Din ce tipuri de grupuri vulnerabile fac parte femeile pe care le ajutați și cum mențineți legătura cu ele?

Irina Vasilescu: Atunci când ești o femeie foarte săracă, posibil fără casă, zilele mai delicate ale lunii devin o umilitoare povară în plus. Femeile către care distribuim pachetele sunt persoane care fie nu au adăpost, fie locuiesc clandestin în clădiri abandonate, fie trăiesc la limita sărăciei. Ținem legătura cu ele telefonic, prin câte un reprezentant din fiecare zonă care are mobil.

Pe Stop 2

În ce zone oferiți pachetele și cum le găsiți pe femeile care au nevoie?

Irina Vasilescu: Inițial, am mers în zonele unde știam că există persoane fără adăpost. Acolo ne-am împrietenit cu câteva dintre beneficiare – cu ele ținem legătura lunar, ne planificăm un „traseu” și le anunțăm când trecem, ca să își cheme cât mai multe cunoștințe. Mergem în Gara de Nord, zona Matache, zona Cișmigiu, Unirii, Ferentari (unde colaborăm cu Centrul de Educație Alternativă pentru distribuție), Giulești-Sârbi, Pieptănari, la un cămin de refugiați (în colaborare cu Fundația ICAR) și aproape lunar adăugăm câte o zonă nouă la traseu. Persoanele dintr-o zonă ne spun adesea despre cunoștințe nevoiașe dintr-o zonă nouă, și tot așa. Un pachet conține 23 de absorbante de diverse forme și mărimi, iar uneori adăugăm o pereche nouă de lenjerie intimă, gel dezinfectant, șervețele intime, șervețele uscate sau alte produse de necesitate.

Ce feedback ați avut din partea beneficiarelor până acum?

Irina Vasilescu: Beneficiarele s-au bucurat foarte tare și au fost mult mai deschise decât ne așteptam. Foarte puține persoane s-au rușinat din cauza prezenței bărbaților în împrejurime, dar de cele mai multe ori le convingem să accepte pachetele. Am aflat tot felul de povești… Când am întrebat-o cum se descurca până acum, o mamă a 3 copii mi-a spus că era mult mai simplu când copiii erau mici – lua hăinuțele care le rămâneau mici și le transforma în cârpe pe care le folosea pe post de absorbante.

Pe Stop 3

Cum vezi tu legătura dintre absorbante și demnitate?

Irina Vasilescu: Cred că fiecare femeie a fost măcar o dată în viață în situația de a fi luată prin surprindere de menstruație. Dacă ne amintim ce simțeam în momentul acela, când eram nepregătite, putem doar să ne imaginăm cum e să simți asta lunar, și fără să ai opțiunea de a da o fugă sau trimite pe cineva până la farmacie, ca să-ți cumpere cele necesare. Pentru femeile foarte sărace, menstruația este doar o umilitoare grijă în plus, iar noi le putem oferi un strop de demnitate dacă știu că se pot baza lunar pe pachetele Pe Stop.

Am văzut că ați făcut și o broșură pe care o distribuiți gratuit, ce tip de informații cuprinde ea?

Irina Vasilescu: Sunt informații generice despre menstruație: când și de ce apare, care sunt normele de igienă, ce poți face ca să te simți mai comod. Noi am vrea să facem un fel de întâlniri în cadrul cărora să stăm de vorbă cu aceste femei, pentru că multe dintre ele nu pot citi, dar, până atunci, broșura este o soluție.

Pe Stop 4

Cu ce frecvență oferiți pachetele în prezent și cum se poate implica publicul care ne citește materialul? Am văzut că la un moment dat au existat niște puncte de colectare, există în continuare? Dacă da, care sunt?

Mergem pe teren lunar, iar publicul poate ajuta fie prin donații (spre exemplu, eu chiar acum strâng fonduri pentru Pe Stop pe această platformă de crowdfunding), fie prin produse în cadrul colectelor offline. Periodic, organizăm strângeri de produse în câteva puncte din București. Avem de gând să facem curând o nouă campanie, pe care o vom anunța pe pagina de Facebook. Cine are ceva timp de donat lunar, ne poate scrie pe Facebook pentru a se înscrie ca voluntar pe teren. Pe viitor, vrem să acoperim o cât mai mare parte din București, eventual să organizăm niște puncte fixe de unde beneficiarele să știe că pot lua pachete într-o dată fixă a lunii, dar deocamdată o luăm treptat.

Puteți găsi mai multe informații despre proiect, aici: Pe Stop

Sursă foto: Arhiva echipei Pe Stop și Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter