Vaccinare împotriva COVID-19, etapa a 3-a. Ce trebuie să știi despre listele de așteptare

De Unica.ro, pe
Etapa a 3-a a campaniei de vacccinare împotriva COVID-19 din România a început astăzi, 15 martie 2021. Toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani se pot înscrie pe listele de așteptare. 

După ce rata de incidență a depășit 4,5 la 1.000 de locuitori în mai multe localități/municipii din România, autoritățile au hotărât să deschidă mai devreme etapa a 3-a a campaniei de vacccinare împotriva COVID-19 pentru aceste zone. Astfel că, peroanele care s-au programat din 10 martie, vor fi vaccinate începând de astăzi, 15 martie.

Citește și: Lista țărilor din „zona galbenă” a fost actualizată. Care sunt cele mai importante modificări

Tot de astăzi, celelalte persoane care doresc să se vaccineze se pot înscrie pe lista de așteptare, pe platforma națională de vaccinare sau prin intermediul call-center-ului. Listele s-au deschis pe rând, pe județe, (luate în ordine alfabetică), din dimineața zilei de 15 martie 2021, ora 09:00.

Programul pe județe pentru deschiderea listelor de așteptare

9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna.

11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova.

13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Citește și: Magazine, saloane de coafură sau baruri – de unde luăm mai ușor COVID-19? Răspunsul cercetătorilor francezi

În platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie. După epuizarea vaccinurilor disponibile din centrele de vaccinare, se activează lista de aşteptare. Persoanele înscrise vor fi chemate în funcție de prioritate:

• persoanele din categoria 2a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;

• persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);

• persoanele eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare (populaţia generală).

Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, potrivit Digi24.

Sursă foto: Shuttestock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter