Studiu: Noul coronavirus ar putea declanşa diabetul

De Unica.ro, pe

Oamenii de știință britanici sunt de părere că noul coronavirus poate declanşa apariţia diabetului în rândul pacienţii infectaţi.

O echipă de specialiști în boli metabolice, condusă de medicii Francesco Rubino şi Stephanie Amiel, de la Kings College London, Marea Britanie, punctează o posibilă relaţie bidirecţională între noul coronavirus şi diabet, potrivit kcl.ac.uk.

Citeşte şi: De ce sunt bolnavii de diabet mai grav afectați de coronavirus

S-a constatat deja că persoanele diabetice au şanse mai mari să sufere de o formă severă a infecţiei, între 20% -30% dintre pacienții decedați de COVID-19 având pe lista comorbidităților și această afecțiune cronică. Iar acum au fost observate complicații noi ce indică debutul diabetului în rândul persoanele sănătoase care s-au infectat cu virusul pandemic.

O relaţie cauzală directă dintre hiperglicemie şi virusul SARS-CoV-2 nu este încă stabilită, dar experţii în sănătate sunt de părere că ar putea avea legătură cu modul în care noul coronavirus pătrunde în celulele din corp. Virusul SARS-CoV-2 se ataşează de receptorii proteici ACE2 prezenţi nu numai în plămâni, dar și în multe dintre ţesuturile şi organele vitale din corp, precum celulele beta pancreatice, intestinul subţire, ţesutul adipos şi rinichi.

Potrivit studiului, infecția ar afecta mecanismul de reglare a glicemiei din sânge, mecanism care dacă este deja afectat în cazul unui diabetic cronic, ar putea face infecţia mult mai violentă.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica. O găsești AICI

„Este plauzibil ca SARS-CoV-2 să cauzeze alteraţii pleiotropice în metabolismul glucozei ce ar putea complica pato-fiziologia unui diabet preexistent sau să conducă la noi mecanisme pentru această afecţiune”, arată studiul publicat în New England Journal of Medicine.

sursa foto -123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter