Soluţii eficiente pentru durerile de spate

De Unica.ro, pe

În era computerului şi a muncii de birou, tot mai multă lume se plânge de dureri de spate.

Iată câteva sfaturi care te vor feri de asemenea probleme, dar şi metodele cele mai eficiente de tratare.

Pentru a înţelege efortul la care este supusă zi de zi coloana ta, imaginează-ţi o vergea care, deşi face zilnic cel puţin 5.000 de mişcări, pe parcursul cărora suportă diferite greutăţi, trebuie să reziste şi să rămână dreaptă şi flexibilă.

Din ce cauze apar durerile de spate?

Durerile de spate sunt consecinţa unei tensiuni anormale sau a unor microtraumatisme repetate asupra coloanei vertebrale.
Înţepenirea gâtului, înţepăturile sau crampele de la nivel cervical apar frecvent ca urmare a încordării şi oboselii muşchilor gâtului şi omoplaţilor. De asemenea, o poziţie defectuoasă a coloanei poate antrena iritaţia nervilor.
La nivel lombar, durerea este de obicei consecinţa tasării discurilor intervertebrale. Dar cauza poate fi şi fisurarea inelelor fibroase sub presiunea vertebrelor, urmată de contracţii ale muşchiului lombar (crizele de lumbago).

Cum îţi protejezi coloana vertebrală?

Dacă stai mult pe scaun, trebuie să-ţi iei nişte măsuri suplimentare de protecţie a spatelui. Astfel, supraveghează-ţi permanent poziţia, având grijă să ai spatele lipit de speteaza scaunului şi să eviţi poziţia încrucişată a picioarelor. În plus, este recomandat ca la fiecare două ore de stat pe scaun să faci măcar câţiva paşi. Un efect dăunător asupra coloanei vertebrale au şi greutăţile cărate în mână. Mai ales copiii sau femeile trebuie să evite sacoşele sau genţile prea grele. Şi hidratarea este foarte importantă. Dacă organismul nu primeşte zilnic suficiente lichide, discurile vertebrale au de suferit.

În fiecare seară, fă un sfert de oră de exerciţii de destindere a spatelui; sunt foarte eficiente. Şi poziţia în care dormi este foarte importantă pentru sănătatea coloanei. Evită să dormi pe burtă. Această poziţie accentuează curbura lombară. Ideal ar fi să dormi numai pe spate.

Cum scapi de durerea de spate?

Dacă durerea apare brusc, este indicat repausul timp de 1-2 zile. Poziţia orizontală reduce la minimum tensiunile asupra coloanei vertebrale. Dacă durerea persistă, îndoaie genunchii şi sprijină-i cu ajutorul unor perne.

În această poziţie, se diminuează curbura spatelui şi scade presiunea asupra discurilor intervertebrale. În unele situaţii, durerea poate fi îndepărtată prin aducerea genunchilor la piept pentru câteva minute.

În cazul unei dureri acute, se pun comprese cu gheaţă pe zona dureroasă, câte 15 minute, de 3 ori pe zi, iar în cazul unor dureri cronice, sunt recomandate compresele calde. Spasmul muscular se reduce prin aplicarea unui bandaj călduţ pe locul dureros. Şi o baie caldă poate contribui la detensionarea muşchilor. Însă băile fierbinţi pot accentua  durerea.

În cazul unei crize de lumbago sau al înţepenirii gâtului, persoana respectivă trebuie consultată cât mai repede de un osteopat sau de un chiropractician. Cu ajutorul manevrelor executate de osteopat, durerea poate dispărea progresiv în 2-3 zile. Şedinţele de osteopatie se pot face şi cu caracter preventiv. Se recomandă mai ales în perioadele de schimbare a sezonului, primăvara sau toamna, când apar de obicei aceste crize. O durere preponderent nocturnă este indiciul unei afecţiuni de origine inflamatorie. În acest caz, se recomandă consultul unui medic generalist sau al unui specialist reumatolog,
pentru a depista cauza durerii.

Şi presopunctura, acupunctura sau reflexoterapia sunt foarte eficiente împotriva durerilor de spa

Ştiai că…

…în poziţia şezând, coloana vertebrală suportă o greutate de 150 kg, pe când în poziţie verticală de 100 kg?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter