Sfaturi de care trebuie să ţii cont pe perioada postului

De Lumea Femeilor, pe

Poate că ţii post. Poate că nu prea îl ţii, dar ai vrea acest lucru… Indiferent care este poziţia ta în acest moment, următoarele ponturi cu
aspect culinar-curativ îţi vor fi de folos oricând, pentru că orice organism are nevoie, periodic, de o cură de dezintoxicare.

Postul şi curele de sucuri şi crudităţi pun în funcţiune resorturi ale organismului încă necunoscute îndeajuns, obligând sistemul imunitar să reacţioneze caracteristic.

Dar ca organismul să reacţioneze pozitiv, trebuie să respecţi nişte reguli. Iar cum în orice demers există nişte mici secrete, tot aşa, şi în cazul de faţă, trebuie să le ştii şi tu…

– Legumele sau fructele trebuie să fie proaspete. Înainte de a le introduce în robot, ai grijă să le speli bine.
– Caută să prepari sucuri din fructe coapte. Cele prea crude nu sunt indicate, iar cele prea coapte nici atât, din cauza fermentării care îţi poate provoca tulburări gastrice.
– Bea sucul cât mai repede după ce l-ai obţinut. Cu cât amâni consumarea acestuia, cu atât el îşi va pierde din principiile active pe care le conţine.
– Consumă sucul la temperatura camerei. Nu îl fierbe! Nu îl băga în frigider, cu gândul că îl bei mai încolo…
– Dacă nu eşti convinsă că ştii ce faci, nu combina sucurile. În general, sucurile de legume sunt bazice, iar cele de fructe sunt acide. Mai bine consumă-le separat.

Simţi că te schimbi?

Să zicem că ţii post. Sau că ai început să ţii „un fel” de post, apelând la o cură de sucuri. Ceva se va schimba în tine. Reacţiile organismului tău vor fi altele; mai ales cele chimice, din interior… Nu te speria!
– Consistenţa urinei se schimbă. Culoarea variază, ca şi nuanţele acesteia. E un lucru firesc, dat fiind faptul că substanţele nocive din corp sunt eliminate.
– S-ar putea să începi să miroşi altfel decât de obicei. Adică, neplăcut. Acesta este rezultatul efortului pe care corpul tău îl face pentru a se despovăra de toxine.
– Este foarte posibil să îţi apară vreo erupţie, o mică bubiţă sau chiar o eczemă. În nici un caz nu te scărpina! Nu e recomandat să foloseşti deodorante pentru stoparea transpiraţiei sau tratamente speciale pentru erupţii; în caz contrar, vei îngreuna procesul natural de purificare a organismului. Duşurile şi plimbările în aer liber vor înlătura aceste neplăcute efecte după câteva zile de la apariţie.
– Şi respiraţia s-ar putea să-ţi fie afectată – există posibilitatea să capete un miros neplăcut. Aici lucrurile stau mai bine, în sensul că folosirea pastei de dinţi şi a periuţei e un gest cotidian.
– De asemenea, există posibilitatea apariţiilor durerilor de cap, ameţelilor, a senzaţiilor de greaţă. Toate pot fi consecinţele schimbărilor survenite în compoziţia sângelui care – nu-i aşa? – primăvara trebuie reîmprospătat.
– Dacă simţi că te lasă puterile din cauza postului (a curei), încearcă un preparat mai puţin folosit şi anume orzul verde. Acesta conţine vitamine (B2, B5, B9, biotină, C, E), minerale (potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu) enzime, hrodelină (un alcanoid tonic pentru sistemul nervos), carbohidraţi şi multe altele.
Orzul verde are de 250 de ori mai multă vitamină A decât salata, de 10 ori mai multă vitamină B1 decât spanacul şi de 7 ori mai multă vitamina C decât portocala. Acţiunea terapeutică a orzului verde se bazează pe capacităţile sale de tonifiere a sistemelor nervos, cardiac şi endocrin, pe proprietăţile depurative şi de stimulare a metabolismului şi chiar anticancerigene. E indicat în astenii, anemii, hepatite, gastrite, ulcer gastroduodenal, nevroze, astm bronşic, impotenţă sexuală şi cancer. Se consumă sub formă de salată, tocat mărunt şi amestecat cu ulei şi zeamă de lămâie sau suc.
– Dacă pofteşti la carne, încearcă să rezişti folosind un substitut – soia. E unul din cei mai compleţi nutrienţi. Poate înlocui carnea, fără a avea efectele negative ale acesteia, deoarece dispune de toate principiile nutritive pe care le are în compoziţie un astfel de aliment. Acţiunea terapeutică se bazează pe proprietăţile sale tonifiante, energizante, remineralizante, vitaminizante, stimulente ale metabolismului – prin enzime, dinamizante ale sistemului nervos – prin lecitină şi aminoacizii esenţiali, activizante ale sistemului imunitar, echilibrante ale metabolismului, relaxante – prin melatonină, antitoxice şi antioxidante. De obicei, soia e indicată în tratarea asteniei, anemiilor, hepatitelor, nevrozelor, bolilor cardiace şi cerebrovasculare, îmbătrânirii precoce şi a diabetului. Produse din soia găseşti aproape peste tot.

Ai grijă ce şi cât suc bei

De exemplu:

– sucul de sfeclă roşie este indicat în gripă, anemie, hipertensiune, el fiind şi un bun normalizator al metabolismului general, ajutând la refacerea globulelor roşii şi la tonifierea sângelui. Dar… având în vedere că generează o eliminare rapidă a toxinelor din ficat, este recomandată consumarea lui cu precauţie, adică nu mai mult de 300 ml pe zi, eventual în amestec cu suc de morcov; depăşirea acestei cantităţi zilnice poate provoca ameţeală, stări de greaţă, chiar vomă.
– sucul de varză albă, de asemenea, trebuie consumat în amestec cu suc de morcov, deoarece consumat simplu, de obicei, produce gaze intestinale…
– sucul de pătrunjel, indicat în anemie, litiază biliară şi renală, bronşită şi avitaminoză, poate produce tulburări ale sistemului nervos.

Ieşirea din post

Se va face treptat, în aproximativ două săptămâni. În primele 4-6 zile, alimentaţia va rămâne în proporţie de 75% bazată pe crudităţi, dacă postul a fost ţinut corect.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter