Câți români ar putea fi vaccinați până la finalul lunii mai, potrivit lui Valeriu Gheorghiță

De Unica.ro, pe
Valeriu Gheorghiță crede că termenul de 1 iunie propus de premierul Florin Cîțu pentru vaccinarea a 5 milioane de români este unul „cât se poate de realist”.

Prim-ministrul Florin Cîțu a spus că dacă vor fi vaccinați 5 milioane de oameni până la 1 iunie s-ar putea ridica anumite restricții, dar nu și măștile. La rândul său, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus că obiectivul va fi atins, dar că este nevoie de efort.

„Până la sfârșit de aprilie, eu estimez că vom avea în jur de 3,2-3,3 milioane de persoane vaccinate”, a spus Valeriu Gheorghiță pentru Digi24. În luna mai ar trebui să vaccinăm circa 1,7-1,8 milioane de persoane, incluzând medicii de familie. De mâine, începe vaccinarea în acele centre de vaccinare organizate de operatorii privați”.

Valeriu Gheorghiță a mai explicat, după cum relatează Libertatea: „Amplificând această vaccinare cu centre mobile, cu echipe mobile de vaccinare și pentru că mai sunt demersuri care vor fi replicate la nivel național, cum este maratonul de vaccinare de la Timișoara, eu cred că avem toată infrastructura necesară ca să atingem acest obiectiv”.

Concluzia lui a fost: „5 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii mai este un obiectiv cât se poate de realist, care poate să fie atins cu puțin efort, fără nicio problemă”.

Declarațiile lui Gheorghiță au venit după ce Florin Cîțu a vorbit despre o posibilă revenire la normalitate în cadrul unei conferințe de presă: „Nu revenim la 1 iunie la 100%, dar va fi un prim pas, când vom avea o rată de vaccinare de 35%. Revenirea la normalitate nu se poate face fără vaccinare. Am fost închiși anul trecut două luni și nu am revenit la normalitate. Deci nu aceasta este soluția. Soluția este să ne vaccinăm”.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter