Cum să te laşi de dulciuri în 5 paşi simpli

De Erika Chivu, pe Ultimul update Luni, 04 noiembrie 2019, 14:08

Eşti dependentă de dulciuri? Atunci înseamnă că zilnic consumi calorii goale, care nu sunt necesare şi nu îţi aduc niciun beneficiu în afară de plăcerea gustului. Află cum să te laşi de tot de dulciuri!
Faţă de proteine, grăsimi sau vitamine, zahărul nu este necesar organismului uman nici măcar în cantităţi foarte mici. Îl consumăm doar pentru că are un gust bun şi provoacă dependenţă. Ca şi în cazul drogurilor, cu cât consumi mai mult zahăr, cu atât corpul îţi cere mai mult. O dependenţă care îţi distruge silueta şi sănătatea zi de zi. Dar orice învăţ are şi dezvăţ şi dacă unii pot să se lase de ţigări, alcool sau droguri, înseamnă că toţi putem renunţa la zahăr. Iată ce ai de făcut.

1. Ca să nu ai de a face cu un sevraj prea puternic, redu treptat cantitatea de zahăr consumată. Dacă mănânci 2 batoane de ciocolată pe zi, treci întâi la unul pe zi timp de o săptămână, apoi unul la două zile timp de o săptămână, pentru ca în final să renunţi de tot. Redu, de asemenea, numărul linguriţelor de zahăr puse în cafea, treci de la iaurt cu fructe cumpărat la un amestec făcut în casă, etc.

2. Nu uita că şi pâinea albă, orezul, pastele au acelaşi efect ca şi zahărul. Aşa că treci pe varianta integrală: pâine şi paste integrale, orez brun, cereale integrale, etc. Evită şi produsele de patiserie, chiar dacă nu par foarte dulci.

3. Fără tentaţii în casa! Dacă eşti mare amatoare de dulciuri nu-ţi face iluzii că vei putea rezista în faţa unei ciocolate. În următoarele săptămâni ar fi bine să elimini tentaţiile dulci din jurul tău.

4. Descoperă zahărul ascuns! În zadar faci efortul de a renunţa la dulciuri dacă consumi zahărul ascuns de producători în ketchup, sosuri şi alte alimente care nici măcar nu au gust dulce. Citeşte bine etichetele şi evită produsele care conţin zahăr sub orice formă.

5. Evită îndulcitorii artificiali. Într-adevăr, nu au calorii, însă scopul tău este să elimini dependenţa fizică de zahăr, dar şi dependenţa emoţională pe care ţi-o dă gustul dulce. Nu uita că şi variantele mai naturale, de exemplu fructoza sau mierea, sunt tot forme de zahăr.

Incearca aceste retete de dulciuri de post!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter