5 proceduri pentru a scăpa de durerile de oase

De Libertatea pentru femei, pe

Un genunchi scârţâie, încheieturile trosnesc, mai simţi un junghi în coaste, o durere de mijloc… Nu batrâneţea e de vină, să ştii. Dar, din fericire, tratamentele balneare sunt de ajutor, la orice vârstă.
Reumatismul, artrozele, stările posttraumatice de după entorse, luxaţii, fracturi, nevralgiile, întinderile musculare, toate se manifestă, la un moment dat, prin dureri intense. Tratamentul medicamentos este eficient, însă e de preferat terapia de recuperare medicală, care include băile termale, exerciţiile fizice, electroterapia, laserul, ultrasunetele şi altele ca ele.

Ce ajută

Fizioterapia este indispen sabila în tratamentul afecţiunilor reumatismale. Proce durile permit atenuarea durerilor şi refacerea forţei musculare în jurul articulaţiilor. Prin urmare, dupa un consult medical de specialitate, nu ezita sa urmezi recomandarile propuse. Printre acestea s-ar putea regăsi urmatoarele.

1. RAZELE INFRAROŞII

Acestea stimulează regenerarea ţesuturilor. Lumina polarizată asigură acţiunea în profunzime. Se recomandă în gută, reumatism, boli articulare, dureri de spate.

2. MAGNETODIAFLUX

Este recomandat în special în recuperarea dupa fracturi şi este o procedura care foloseşte câmpuri electromagnetice generate de curenţi de joasa frecvenţă. Durata şedinţelor este de 4-10 minute.

3. ULTRASUNETE

Terapia cu ultrasunete e eficienta în tratamentul afecţiunilor sistemului neuromuscular. În zona tratată creşte temperatura ţesutului, îmbunătăţind circulaţia sangvină şi favorizând vindecarea. Sunt recomandate în artroze, lumbago, nevralgii, contuzii, entorse, luxaţii, fracturi. O şedinţă ţine maximum 5 minute.

4. LASERUL

Potrivit prof. dr. Mihai Berteanu, specialist Recuperare Medicala la clinica Me di cover Victoriei, „terapia cu laser HIRO ofera o recuperare imediata şi reluarea ra pida a funcţionalitaţii. Caracteristica specială este dată de energia foarte înaltă, care permite o adâncime mai mare de penetraţie şi ajută la stimularea ţesuturilor din profunzime, care altfel nu ar fi atinse de laserele convenţionale sau de alte proceduri de fizioterapie”.

5. ELECTROTERAPIA

Ajută în majoritatea afecţiunilor reumatismale, ale coloanei vertebrale, având efect analgezic, antiinflamator şi relaxant. Din păcate, nu toată lumea o poate urma, căci le este interzisă gravidelor, epilepticilor, purtătorilor de stimulatoare cardiace. Curenţii folosiţi sunt diadinamici, interferenţiali, galvanici, de tip Trabert. Ioniza rea şi electrostimularea musculara şi nervoasa sunt şi ele importante. Şedinţele dureaza între 10 şi 30 de minute.

CURELE CONTEAZĂ

„Cura balneară are rolul ei. Nu reprezintă un tratament în sine, dar poate contribui la planul general de tratament. O cură are diverse componente: bai, exerciţii pe uscat sau în apă, elemente de relaxare. Persoanele se simt adesea mai bine, au mai puţine dureri, îşi pot folosi mai bine articulaţiile. Totuşi, cura nu este o vacanţă. Programul este destul de dur. De aceea, se face numai într-o staţiune de tratament sau sub stricta supraveghere a unui kinetoterapeut. Efectul celor mai multe tratamente alternative nu este dovedit. Dar e adevarat ca un tratament alternativ, făcut în completarea tratamentului tradiţional, poate sa micşoreze durerile şi să reducă starea de oboseală.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter