Cum previi iritaţia nasului atunci când răceşti

De Sandra Sarbu, pe

Nas înfundat, dureri de cap, tuse, febră şi toate cele. Dar cum acestea nu sunt de ajuns atunci când răceşti sau faci gripă, te mai ustură şi nasul insuportabil de tare, pentru că te ştergi prea des. Cum poţi preveni şi cum poţi trata iritaţia nasului, afli mai jos:

De ce se irită nasul când eşti răcită

De fiecare dată când îţi ştergi nasul, şerveţelul irită pielea, puţin câte puţin. Poate fi şi cea mai fină hârtie din lume, că rezultatul va fi exact acelaşi, mai devreme sau mai târziu, pentru că hârtia este abrazivă când o freci de multe ori de piele.

Cum tratezi iritaţia nasului

În primul rând ar trebui să iei medicamente ca să-ţi tratezi răceala şi eventual să nu îţi mai curgă nasul atât de tare. Mai departe, cam singurul pe care îl poţi face este să te dai cu vaselină (sau o cremă foarte hidratantă, dar aceasta poate ustura la aplicare) de mai multe ori pe zi. Dacă problema este gravă, poţi găsi la farmacie o cremă cu hidrocortizon cu care să te dai pe nas de trei ori pe zi.
În caz de urgenţă majoră şi nu ai la îndemână cremă cu hidrocortizon sau vaselină, atunci poţi folosi un balsam de buze fără culoare şi fără miros. Dar atenţie! Dacă îl foloseşti pe nas când eşti răcită, după ce ţi-a trecut răceala aruncă-l şi nu te da cu el pe buze!
Cum previi iritaţia nasului atunci când răceşti

Cum previi iritaţia nasului atunci când eşti răcită

Din păcate nu prea ai ce face în acest caz, decât să începi să foloseşti vaselina încă de la primele simptome ale răcelii – adică de cum începe să îţi curgă nasul. În plus, poţi trata răceala încă de la început şi poţi lua medicamente care să îţi oprească nasul din curs, astfel încât să nu fie nevoie să te ştergi tot timpul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter