O femeie a intrat în comă după ce s-a epilat în zona bikinilor

De Amelia Matei, pe
Dana Sedgewick, o femeie în vârstă de 44 ani din Marea Britanie, a intrat în comă timp de nouă zile și a fost la un pas să își piardă ambele picioare, după ce s-a epilat în zona inghinală cu un aparat de ras.

După ce a scăpat de părul nedorit, femeia a observat o mică rană care nu se oprea din sângerat, dar a ignorat-o pentru că i se întâmplase de multe ori să se irite în timpul epilatului. Două zile mai târziu, Sedgewick acuza amețeli puternice și grețuri, așa că s-a dus la spital. Medicul i-a prescris niște antibiotice și a sfătuit-o să folosească absorbante pentru a stopa sângerarea, apoi a trimis-o acasă.

Dar câteva ore mai târziu, fiica ei a găsit-o în pat, având o iritație severă ce îi acaparase picioarele. Dana Sedgewick s-a întors imediat la spital și a aflat că dezvoltase Fasceită Necrozantă, o bacterie ce macină carnea.

Medicii au intervenit imediat pentru a îndepărta straturile de necroză, dar femeia s-a îmbolnăvit la scurt timp de septicemie I-au cedat rinichii și a suferit mai multe episoade de insuficiență cardiacă, iar medicii au ținut-o în comă indusă  pentru a-i crește șansele de supraviețuire După nouă zile, Dana Sedgewick a fost scoasă din comă, iar starea ei de sănătate s-a ameliorat treptat.

„La fel ca multe alte femei, m-am epilat în zona inghinală înainte să merg la plajă. Nu a fost nevoie să intervin prea mult, așa că m-am grăbit la epilare. Am folosit un aparat de ras nou-nouț, dar a doua zi am început să mă simt foarte rău și am observat o pustulă mică în zona intimă care sângera încontinuu. Nu m-am speriat prea tare, pentru că mi s-a întâmplat de nenumărate ori să mă irit la epilat. Nu m-am gândit nicio secundă că din această cauza era să îmi pierd viața”, a povestit britanica, după ce a ieșit din spitalul în care a fost internată timp de șase săptămâni.

Dana Sedgewick a avut nevoie de 21 de operații după acel epilat din mai 2012, iar medicii se temeau atunci că femeia nu va mai putea merge niciodată. Acum femeia se află în afara oricărui pericol.

Citește și – Greșeli pe care le faci când te epilezi în zona inghinală

Citește și –  Cum calmezi iritația după epilare cu aspirină

Foto – 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter