Mortalitatea infantilă, o problemă mondială

De Erika Chivu, pe

Aproape nouă milioane de copii sub cinci ani mor în fiecare an, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). 70% dintre aceste decese se datorează unor afectiuni care ar putea fi…
…prevenite sau tratate cu uşurinţă: pneumonie, diaree, probleme neonatale.

Riscul unei afecţiuni letale este cel mai mare în perioada neonatală, adică în primele 28 de zile ale copilului. 36% dintre decesele înregistrate la copiii sub cinci ani au loc în aceasta perioada şi sunt provocate de naşterea prematură, asfixie la naştere şi infecţii.

La copiii care depăşesc cu bine prima lună de viaţă, principalele cauze de deces sunt, în această ordine, infecţiile respiratorii acute, diareea, malaria, rujeola şi HIV/SIDA. Din păcate, subnutriţia este încă o problemă, în lume. O treime din copiii care îşi pierd viata înaintea vârstei de cinci ani suferă de foame, ceea ce îi face mai puţin rezistenţi în faţa bolilor de tot felul.  

Prima săptămână de viaţă este critică

OMS estimează că, în fiecare an, patru milioane de nou-născuţi mor în prima luna de viaţă. 75% mor în prima săptămână. În aceasta perioada critică, atât copilul cât şi mama, trebuie să fie supravegheaţi atent de medici. Numai aşa se pot preveni şi trata din timp bolile cu potenţial letal.  

Mama nu trebuie decât să se prezinte la toate controalele prenatale, să înceapă alăptatul imediat după naştere, să se spele pe mâini înainte de a atinge sugarul şi să-l ducă la medic imediat ce observă simptome alarmante.

Multe decese pot fi prevenite

Două treimi din copiii sub cinci ani cad victime unor afecţiuni care ar putea fi prevenite şi tratate prin intervenţii simple şi ieftine. Din păcate, nu toate ţările au sisteme sanitare performante care să salveze aceste vieţi.

Şi mai trist este că, la nivel mondial, există, în prezent, aproximativ 20 de milioane de copii subnutriţi. Această stare îi face mai vulnerabili în faţa bolilor.

OMS recomandă alăptatul exclusiv până la şase luni, urmat de o combinaţie între laptele mamei şi hrana solidă până la doi ani sau chiar mai mult. O astfel de alimentaţie, spun specialiştii, previne malnutriţia şi întăreşte organismul sugarilor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter