Îngrijorător: 80% dintre bolnavii cu Alzheimer din România rămân nediagnosticați

De Diana Zagrean, pe

Conform Societății Române Alzheimer, în România sunt aproximativ 200.000 persoane cu această afecțiune, dintre care doar 35.000 diagnosticate.
În țara noastră boala Alzheimer este inclusă într-un program al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) – G16 – care asigură accesul la terapie după un protocol care trebuie să respecte următorii pași: bolnavului i se stabilește tratamentul de către medic; medicul care a diagnosticat Demența Alzheimer, Demența vasculară sau mixtă va întocmi un referat de justificare a recomandării medicației specifice. Acest document, împreuna cu alte documente specificate de autoritatea publică vor fi depuse la comisia de aprobare a medicației gratuite. Dupa primirea aprobării, medicul va putea prescrie lunar medicația necesară fiecărui pacient. Medicația este decontată în proporție de 100% de către CNAS.
Cauza exactă a demenţei Alzheimer nu este încă cunoscută, de aceea boala nu poate fi prevenită. Există însă dovezi care afirmă că un stil de viaţă cât mai sănătos şi activ poate reduce riscul apariţiei acestei boli. În ceea ce privește tratamentele, există medicamente care pot influenţa în mod favorabil evoluţia demenţei. Sunt unele simptome care pot fi ameliorate, iar progresia bolii poate fi încetinită, dar nu există medicamente care să vindece complet demenţa.
„Știm că pacienții cu Alzheimer își pun speranțele în tratamentele noi. În prezent cercetătorii americani au in diferite stadii de cercetare sau aprobare de către FDA posibile viitoare medicamente care să fie aduse pe piață anii următori. Numărul acestora atinge 100. E un angajament puternic la nivel mondial în lupta împotriva acestei boli, mai ales că în fiecare posibil medicament aflat în cercetare se investește în medie 1 mld $ și se petrec peste 10 ani de muncă în laboratoare.
De cealaltă parte, este o îngrijorare a guvernelor la nivel mondial. Dacă cercetările nu vor face progrese în curând, în anul 2050 costurile cu bolnavii de Alzheimer vor atinge 1.08 trilioane $. Este o sumă imensă, mai mare decat bugetul Departamentului Apărării al SUA”, afirmă Dan Zaharescu – Director Executiv ARPIM (Asociația Producătorilor Internaționali de Medicamente).
Boala Alzheimer se situează pe locul 6 ca și cauză a deceselor în SUA și se estimează că afectează mai mult de 5 milioane de persoane. La nivel mondial, în 2010, se estima că existau 35.6 milioane de persoane afectate de această boală, iar numărul se va dubla la fiecare 20 de ani, ajungând la 65.7 milioane în 2030.
Costurile globale asociate acestei boli sunt de aproximativ 1% din GDP global în 2010 – mai mult de 600 mld USD. Aceste costuri includ costurile asociate îngrijirii acestor pacienți, îngrijiri acordate fie în instituții specializate (cămine, sanatorii), fie informale. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și este o boală neurodegenerativă care, contrar opiniei publice, nu este urmararea firească a îmbătrânirii.
Foto: Thinkstockphotos
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter