:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2011/09/fiv.jpg)
Unul din cinci cupluri suferă de infertilitate. În Europa, este o boală. În România, încă este o ruşine. În ţară însă, există peste zece clinici autorizate de Ministerul Sănătăţii, unde te poţi trata.
Zilnic, în drumurile ei, Elena Miclea tresărea de fiecare dată când auzea un scâncet de copil. Seara, când ajungea acasă, se juca cu micuţii vecinilor, visând la copilul ei nenăscut. Se străduia împreună cu Cătălin, soţul ei, să rămână însărcinată de aproape un an.
Analizele au scos la iveală probleme de fertilitate masculină. În circa 40% din cazuri, problema este la bărbat, şi nu la femeie, aşa cum se credea până acum 20 de ani. Cătălin avea mobilitatea spermatozoizilor zero, adică Elena putea rămâne însărcinată doar prin fertilizare in vitro (FIV). Era înaintea Crăciunului din 2006. „Refuzam să cred asta. E o dezamăgire foarte mare să-ţi doreşti copii şi să afli că nu-i poţi avea. Se dărâmă totul. Dar cel mai rău e că te simţi neputincios”.
SOS Infertilitatea
Atât la nivel mondial, cât şi în România, 15% din cupluri suferă de infertilitate, iar numărul lor e în creştere. Este o boală recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi este, în majoritatea cazurilor, tratabilă. În raport cu veniturile medii ale unei familii autohtone însă, costurile pentru fertilizare sunt mari, între 1 400 şi 3 000 de euro, fără a socoti analizele preliminarii şi medicamentele aferente.
În plus, şansele de reuşită sunt de 25%, aşa că un cuplu s-ar putea să facă trei, patru încercări până să reuşească. În cele mai multe ţări europene, statul rambursează între trei şi cinci FIV-uri pe cuplu. Ţara noastră însă nici măcar nu are o lege care să reglementeze reproducerea umană asistată – o legiferează parţial câteva articole din legea transplantului.
De abia anul acesta s-au alocat 500.000 de euro pentru 250 de FIV-uri, un număr infim faţă de miile de cupluri care suferă de această afecţiune. Acest mic pas înainte se datorează şi asociaţiei SOS Infertilitatea, iar Elena este unul dintre fondatori. „Posibilitatea de a avea un copil nu trebuie să reprezinte un lux”, este sloganul campaniei demarate de asociaţie, care militează pentru introducerea reproducerii umane asistate medical în programele naţionale de sănătate şi pentru o legislaţie în acest domeniu. Hotărârea Elenei şi perseverenţa care au adus-o până aici vin însă din experienţa suferinţei dureroase prin care a trecut.
Tratamentul
Ea este asistent manager, iar Cătălin inginer electronist. Pentru a avea un copil, au făcut un împrumut la bancă. În situaţia lor sunt multe cupluri, care fie se îngroapă în datorii, fie ajung să vândă ce au mai de preţ; pentru că, de fapt, pentru ei, nimic nu e mai de preţ ca o nouă viaţă.
Nu există un tratament-standard, depinde de la caz la caz şi durează o lună. Elena a început cu o inhibare ovariană, apoi cu o stimulare menită a impulsiona producerea de ovule. Opt zile şi-a făcut injecţii cu hormoni în burtică, singură. Dar numărul lor a crescut exagerat şi a făcut hiperstimulare ovariană – riscul major al tratamentului hormonal. Netratată, stimularea poate duce la deces sau la complicaţii grave.
Medicul i-a oprit Elenei tratamentul, în urma unei ecografii şi a durerilor care o măcinau îngrozitor. Când şi-a revenit, ovulaţia i-a fost declanşată cu o injecţie. I-au făcut anestezie generală şi-au aspirat zece ovule, pe care le-au fertilizat în laborator, la microscop. La o zi după, mai avea doar opt embrioni. La două zile, mult mai puţini. La trei zile, doar doi. Cu şanse mici de reuşită. Embriotransferul nu a durut, dar aşteptarea rezultatelor, încărcată de povara speranţei, timp de 14 zile, a consumat-o emoţional. În final, nu s-a prins niciunul.
Riscul depresiei
„Am îngheţat. Apoi am plâns. Şi eu, şi soţul. M-am întrebat: de ce e viaţa atât de crudă? Ce rău am făcut eu pe lumea asta?”, spune Elena şi ochii i se umplu de lacrimi. Eşecul, mai ales primul, după ce ţi-ai cheltuit pentru FIV ca soluţie supremă toţi banii pe care nu-i aveai, te aruncă în depresie.
Atunci, dacă nu eşti destul de puternic, e indicat să apelezi la tratament psihologic. „Apar probleme de cuplu, se auto-învinovăţesc sau se învinovăţesc unul pe altul. Dacă pentru un bărbat deprimarea vine din asocierea greşită a infertilităţii cu virilitatea, pentru o femeie, a fi mamă este mai important, este un fel de etapă pe care trebuie să o treacă”, explică medicul psiholog Genoveva Teleki.
Elena şi Cătălin însă au fost puternici şi, foarte important, au avut susţinerea celor din jur. Părinţii i-au ajutat financiar pentru o nouă încercare. De această dată însă, s-au dus la Viena, mai scump ca la noi, dar nu mai scump decât în clinicile particulare. În prezent, are doi gemeni de şase luni, Ana Maria şi Matei Ştefan, el mai mare cu un minut decât ea. Sunt sănătoşi, vioi şi frumoşi.
Clinica Gynera
Multe cupluri apelează la clinici străine. „Am zis că au mai multă experienţă”, motivează Elena. Austriecii au făcut prima fertilizare în ’82. Românii, în ’96, la Timişoara, în colaborare cu specialişti germani. „Fie se duc în Austria ca să fie departe de casă, fie ca să nu aibă legătură cu sistemul nostru medical. Sau nu ştiu că posibilităţile tehnologice sunt aceleaşi şi aici, şi acolo”, explică medicul primar în obstetrică-ginecologie Laura Dracea, specializată în reproducerea umană asistată.
Ea face FIV de zece ani şi inseminare artificială, de 12. A studiat în Israel, în SUA şi în Franţa, după care a pus bazele unui astfel de departament la spitalul „Panait Sârbu, din Bucureşti. Acum trei ani a deschis clinica privată Gynera, pentru a oferi pacienţilor şi alte posibilităţi, greu de atins în sistemul public, precum dotarea şi confortul.
„În acest domeniu, multă lume ţine la confidenţialitate, iar stresul este mare, de aceea trebuie să oferi un mediu plăcut şi intim”, spune dr. Laura Dracea. De multe ori, cauzele infertilităţii sunt neexplicabile. Pe lângă cele medicale însă, alţi factori pot fi stilul de viaţă, poluarea şi stresul.
„Nu se ştiu mecanismele lui, dar se văd efectele. Există şi multe situaţii când femeia, care nu are probleme medicale, abandonează să mai încerce, iar atunci rămâne însărcinată”, spune dr. Dracea. Trecutul poate conta şi el, de aceea sunt indicate consultaţiile la psiholog: „O pacientă credea, inconştient, că mama sa murise de cancer genital din cauza numărului mare de naşteri şi de aceea nu putea rămâne însărcinată”, explică Genoveva Teleki.
Subiect tabu
În România, din cauza urmelor lăsate de mentalitatea comunistă şi a lipsei de informare, mai ales în zonele rurale, infertilitatea este considerată o ruşine. „Foarte mulţi ţin secret faţă de prieteni, colegi şi părinţi. Faţă de FIV există reţineri, oamenii au impresia că este ceva forţat şi nu lasă Natura să se desfăşoare. Nu este adevărat. De fapt, se tratează nişte probleme medicale, într-un mediu medical, iar restul decurge normal”, explică medicul Laura Dracea. De aceea, Elena a demarat anul trecut campania „Infertilitatea este o boală”. „Câştig doar satisfacţie. Vreau să ofer şi altora o şansă să îşi strângă copiii la piept.”
Nu rămân însărcinată, ce fac?
Un specialist în fertilitate poate recomanda, în funcţie de cauzele depistate, un tratament medical sau chirurgical.
Fertilizarea in vitro presupune fecundarea ovulelor în afara organismului. După ce se incubează două-cinci zile, cei mai buni embrioni se introduc în uter. Inseminarea artificială înseamnă prelucrarea în laborator a spermei şi introducerea ei în perioada fertilă, în uter. În cazuri medicale foarte grave, când femeia nu poate duce o sarcină, dar ovulează, se apelează la mamă-surogat, care doar poartă sarcina.
După naştere, copiii ar trebui să fie redaţi părinţilor biologici. Lipsa unui cadru legal, şi în acest caz, poate duce însă la trafic de ovule (preţul este între 5.000 şi 20.000 de euro) sau şantaj şi lasă urme psihologice adânci, ca nişte gheare.
Foto: Shutterstock
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
