Opt lucruri pe care nu le știai despre endometrioză, „boala tăcută” cu care se confruntă multe femei

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Sâmbătă, 03 decembrie 2022, 14:20

Endometrioza este o boală care afectează peste o sută de milioane de femei din lume, este deosebit de greu de diagnosticat și nu are leac.

Statisticile arată că 1 din 10 femei suferă de endometrioză, adică 176 de milioane la nivel mondial. În medie, durează opt ani de la apariția primelor simptome până la diagnosticul corect, potrivit endometriosis-uk.org. Pe cât de multe femei afectează această boală, pe atât de puține lucruri se știu despre ea. Am stat de vorbă cu Dr. Elena Cocîrţă, medic specialist obstetrică-ginecologie la Clinica Nativia, pentru a înțelege mai bine ce presupune această boală.

„Endometrioza este o patologie cronică care afectează femei tinere și care se însoțește cel mai frecvent de o durere care poate îmbrăca multe aspecte”, ne-a spus ea. „Una dintre caracteristicile cele mai importante ale durerii este faptul că este cronică, constantă, asociată cu exacerbări. Acest lucru conduce la afectarea calității vieții pacientei. De multe ori, aceasta refuză sau se jenează să vorbească despre acest aspect, lucru care se asociază cu diagnosticarea cu dificultate a endometriozei. Toate acestea duc la o suferință tăcută a femeilor cu endometrioză, care nu își găsesc amelioarea durerii în niciun medicament prescris”.

Elena Cocîrță
Elena Cocîrță, medic specialist obstetrică-ginecologie

Mai jos vei găsi opt lucruri pe care nu le știai despre endometrioză, relatate de medicul Elena Cocîrță.

Când trebuie să te îngrijoreze simptomele

Endometrioza este o boală care se însoțește de multe simptome, cum ar fi: dereglări menstruale, infertilitate, dar dismenoreea – durerea la menstruație, este unul dintre cele mai frecvente. De regulă, durerea poate începe cu câteva zile înaintea debutului menstrei și poate dura mai mult decât aceasta. O altă caracteristică este că cedează greu sau nu cedează la antialgice sau medicație antiinflamatorie. Există alte opțiuni terapeutice care pot fi prescrise de medic și care pot ameliora durerea.

Ce tipuri de endometrioză există

Țesutul endometrial care alcătuiește implanturile endometriozice se poate localiza frecvent la nivelul:

  • ovarelor, unde poate forma chisturi endometriozice
  • trompelor uterine
  • suprafață uterului
  • ligamentele utero-sacrate
  • peritoneul pelvin – foița care căptușește cavitatea abdominală pelvină pe interior

Mai rar, țesut endometrial se poate întâlni la nivelul:

  • intestinului subțire sau gros
  • vezica urinară
  • cicatrici abdominale sau perineale
  • plămâni

La nivelul structurilor unde apare, endometrioza poate forma leziuni fibroase, cicatrici, aderențe care distorsionează anatomia normală. Aceasta se poate clasifica în trei tipuri:

  • endometrioza peritoneală superficială – leziunile sunt pe suprafața foiței care tapetează cavitatea abdominală; este cea mai frecventa formă întâlnită
  • endometrioză infiltrativă – leziunile sunt profunde și pot afecta organe din apropiere precum rectul sau vezica urinară
  • endometrioamele – chisturi ovariene care conțin un lichid ciocolatiu

Când și de ce apare endometrioza

Endometrioza este o afecțiune ginecologică care afectează între 2 și 10 % din populația feminină de vârstă fertilă. Aceasta presupune existenta țesutului endometrial (țesut care căptușește interiorul uterului) în afara cavității uterine, țesut care este supus modificărilor hormonale de-a lungul ciclului menstrual și care se îngroașă și produce mici sângerări intraabdominale la fiecare perioadă menstruală. Acest lucru conduce la inflamație și la formarea unor cicatrici în jurul implanturilor endometriozice.

Cauza endometriozei este încă necunoscută, teoria cea mai acceptată fiind aceea a menstruației retrograde – parte din țesutul care trebuie eliminat prin menstra ajunge prin trompele uterine în cavitatea abdominală unde se atașează de diverse țesuturi.

Poate fi prevenită?

Deși nu există o modalitate de prevenție a endometriozei, pacientele pot să contribuie la scăderea impactului pe care boala îl are și la scăderea intensității simptomatologiei. Endometrioza este o patologie hormonal-dependentă, astfel că scăderea nivelului de estrogen poate ameliora și preveni progresia bolii. Acest lucru se poate obține prin medicație hormonală specifică, dar efectele sunt vizibile doar pe perioada tratamentului. De asemenea, un stil de viață sănătos, cu menținerea unei greutăți adecvate prin exerciții fizice și printr-o alimentație echilibrata sau evitarea consumului de alcool pot contribui la prevenție.

Cum se face diagnosticul de endometrioză

Diagnosticul endometriozei este dificil de stabilit și deseori este întârziat ani din cauza modurilor variabile de prezentare a simptomatologiei și din cauza lipsei unui test de diagnostic facil și la îndemână. Inițial este nevoie de un consult medical ginecologic, în cadrul căruia se evaluează simptomele sugestive pentu boală și se face evaluarea clinică a pacientei. Există investigații care pot ajuta în stabilirea diagnosticului:

  • ecografia transvaginală
  • RMN sau CT pelvin

Diagnosticul de certitudine este făcut în cadrului unei intervenții chirurgicale minim-invazive, laparoscopie, când se pot vizualiza și caracteriza leziunile și se pot preleva biopsii care vor fi analizate microscopic și care confirma diagnosticul.

Cum se tratează endometrioza

Tratamentul enometriozei este stabilit în funcție de o serie de factori: severitatea simptomelor, extensia bolii, istoricul medical și toleranța la diverse medicamente, dorința de obținere a unei sarcini.
În cazul în care simptomatologia este ușoară se poate administra doar medicație care să amelioreze durerea, precum aintiinflmatoare non-steroidiene. Următorul pas în ceea ce privește tratamentul, este reprezentat de terapia hormonală, care poate fi făcută cu anticoncepționale, terapie progesteronică, analogi care inhibă producția hormonală sau derivați de testosteron.

Tratamentul chirurgical este efectuat în cazuri de endometrioză avansată, metoda de elective fiind cea laparoscopică. Se pot exciza chisturi ovariene endometriozice sau focarele diseminate intraabdominal și se poate încerca restabilirea anatomiei zonei pelvine prin desfacerea aderențelor cauzate de endometrioză.

Oricare dintre metodele de tratament se aplică, este bine de știut că boala poate progresa, leziunile pot să continuie să se formeze și să determine în continuare o evoluție nefastă.

De ce durează ani întregi pentru stabilirea diagnosticului

Diagnosticul de endometrioză este dificil de realizat și deseori tardiv. Pe de o parte, una dintre cauze este lipsa unui consult medical atunci când simptomele sunt de intensitate mică sau medie, pacienta considerand că vă trece sau că este “normal”. Pe de altă parte, odată cu un consult de specialitate, medicului îi poate fi dificil să facă diagnosticul de certitudine din cauza varietății simptomatologiei (durere menstruală, durere la contactul sexual, durere pelvină constantă, dereglări menstruale) și din cauza lipsei unui test diagnostic la îndemână. Ecografia transvaginală poate identifica leziuni precum un chist ovarian cu aspect endometriozic, dar nu și focare răspândite pe suprafața organelor genitale interne sau pe suprafața peritoneului.

Afecțiuni asociate cu endometrioza

Una dintre afecțiunile asociate endometriozei este infertilitatea. Între 25 și 50% dintre femeile care au probleme de fertilitate prezintă și endometrioză. Modalitățile prin care endometrioza poate interfera cu obținerea unei sarcini sunt multiple și încă nu sunt complet înțelese. Aderențele și fibrozele pot împiedica eliberarea ovocitului – celula specifică feminină, sau pot împiedică oul fertilizat să coboare de-a lungul trompelor în cavitatea uterine. Mai mult decât atât, modificările hormonale sau ale endometrului, precum și statusul immunologic și proinflamator din endometrioză contribuie la obținerea unei sarcini mult mai dificil.

Cum afectează endometrioza viața de zi cu zi a femeilor

Cel mai “deranjant” simptom este durerea sub diversele ei forme: menstruală, la contactul sexual sau cea cronică pelvina – de mică intensitate, dar constantă. Aceasta afectează viața de zi cu zi a pacientelor, de la viața personală la cea profesională. Viața de cuplu este afectată atunci când dispareunia este prezentă. De asemenea, femeile cu endometrioză pot să ajungă să evite activitățile sociale, iar absenteismul de la locul de muncă poate fi mai crescut. Toate acestea afectează semnificativ calitatea vieții, putând conduce în unele situații chiar la depresie.

Foto – Pexels

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter