Dintii care… curenteaza

De Laura Davidescu, pe

Putina inghetata sau un strop de cafea fierbinte sunt chinuitoare pentru dintii tai? Spalatul pe dinti sau ata dentara iti provoaca frisoane?
Ai un necaz des intalnit: dinti sensibili

Cariile si dintii fracturati pot fi cauza a sensibilitatii danturii. Daca ai inlaturat aceste posibilitati, cel mai probabil este vorba de radacini expuse sau o subtiere a stratului de smalt, stratul exterior al dintelui.

Sub acesta se afla dentina, o substanta mai moale si poroasa, care are microcanale ce permit caldurii, frigului si aciditatii sa ajunga la nerv. Ocazional, acesti stimuli pot crea disconfort. Dupa cum spuneam, cele mai expuse zone sunt cele din apropierea gingiei. Si cu cat gingia este mai retrasa (ca in cazul celor ce au parodontoza), cu atat aria sensibila este mai extinsa.

Cea mai buna metoda de prevenire a sensibilitatii dentare este o igiena orala riguroasa: periajul trebuie sa fie corect, tocmai pentru a nu avea probleme cu gingiile. Dar daca dintii sunt deja sensibili, ai nevoie de o pasta de dinti speciala, care sa contina ingrediente ce blocheaza transmiterea senzatiilor neplacute de la suprafata dintelui catre nerv.

La inceputul tratamentului, vei avea nevoie de mai multe aplicari de pasta decat normal, dar, dupa ce sensibilitatea dispare, nu trebuie sa renunti la acest tip de pasta, ci sa o folosesti regulat, de minimum doua ori zilnic.
Daca totusi pastele de dinti desensibilizante nu dau rezultate, stomatologul iti poate propune si alte solutii: geluri cu mult fluor, pentru intarirea smaltului, si chiar sigilari in zonele sensibile. In cazurile rebele la tratamentele obisnuite, exista si posibilitatea scoaterii nervului de la dintii incapatanati, care iti fac viata amara.

Periaj de minimum 3 minute

Periajul corect se efectueaza zilnic, chiar dupa fiecare masa daca este posibil, separat pentru fiecare arcada dentara, prin ample miscari în plan vertical, în niciun caz miscari pe orizontala. Dupa care desprinzi peria de pe dinte si reiei ciclul de 10-15 ori pentru fiecare zona periata. Timpul ideal de periaj este de 3-5 minute. Un periaj incorect este cel rapid, agresiv, cu miscari transversale, care aduna resturile alimentare între dinti în loc sa le elimine. Daca se asociaza si o pasta de dinti abraziva cu o periuta dura, efectul pe termen lung asupra dintilor poate fi extrem de nociv.

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter