Cum să eviți transpirația în exces

De Consuela Stratulat, pe

Transpirația în exces este una dintre cele mai mari neplăceri ale verii. Pe lângă mirosul neplăcut, are obiceiul de a-ți distruge machiajul și orice ținută drăguță de sezon. Există, însă, câteva metode care te vor ajută să treci cu bine de zilele fierbinți de vară.
Începe cu zona subrațului. Primul lucru pe care trebuie să îl știi este că transpirația nu este peste tot la fel. Există transpirația apocrină, produsă de glandele situate la axilă și în zona inghinală, și transpirația ecrină, secretată de glandele răspândite pe toată suprafața corpului. Diferențierea este necesară, deoarece glandele apocrine sunt mai mari și elimină transpirație bogată în lipide și proteine ce hrănesc bacteriile. Apare, astfel, mirosul neplăcut, de care toată lumea se ferește.
Cea mai puternică armă în această situație este antiperspirantul. Sarea de aluminiu din produs formează un dop în glandele sudoripare și previne eliminarea transpirației. Cu timpul, dopul se dizolvă. Deodorantul, însă, nu face decât să acopere mirosul cu parfum. Specialiștii spun că cele mai bune antiperspirante se găsesc în formă solidă. Dacă vrei să fie eficiente, aplică-le seara, când transpiri mai puțin, iar produsul își poate face mai bine treaba.
Chiar dacă acorzi importanță mai mare axilei, trebuie să știi că ai glande sudoripare peste tot, așa că aplică antiperspirant pe toată suprafața corpului, dar mai ales în palme, în spatele genunchilor, pe tălpi și decolteu. Dacă nu vrei să folosești un deodorant, șervețele umede își vor face treaba la fel de bine.
Transpirația este extrem de importantă pentru funcționarea organelor vitale, așa că nu trebuie să o împiedici. Află, în schimb, cum să îți protejezi pielea în zilele fierbinți de vară. În primul rând, aplică un machiaj care nu se va scurge de pe față și folosește produse rezistente la căldură. Transpirația de pe față nu numai că va topi fardurile, dar poate duce la apariția coșurilor.
Îmbracă-te în haine răcoroase, dar nu neapărat minuscule. Un studiu realizat de cercetătorii britanici a scos la iveală faptul că soldații în uniforme aflați în deșert transpirau mai puțin decât oamenii îmbrăcați sumar. Explicația este simplă: pielea expusă la soare absoarbe căldura. O rochie lungă, în culori deschise, din bumbac sau alte materiale naturale, este perfectă pentru zilele de vară. Renunță la hainele mulate, din materiale sintetice, care pot produce chiar iritații ale pielii.
În ciuda eforturilor, uneori chiar nu poți face nimic pentru a opri transpirația. Nu înseamnă, însă, că trebuie să stai așa până la următorul duș. Umezește o cârpă sau folosește chiar șervețele umede și șterge-ți corpul, pentru a scăpa de miros și a te răcori.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter