Copiii „făcuţi în eprubetă” vor fi infertili

De Erika Chivu, pe

Urmează să ne confruntăm cu un val de cupluri infertile pentru că generaţiile de copii născuţi prin fertilizare in vitro ar putea să moştenească problemele părinţilor. Acesta este avertismentul…
… dat de un medic englez care crede că cei născuţi pe cale naturală au mai puţine şanse să facă parte dintr-un cuplu infertil.

Fertilizarea in vitro a ajutat mulţi părinţi care altfel nu ar fi avut şanse să aibă propriul bebeluş, însă, când aceşti copii cresc, îşi vor da seama că au moştenit problemele părinţilor.

Dr. Andre van Steirteghem, un pionier al fertilizării in vitro, spune că infertilitatea poate avea şi cauze genetice, care se transmit de la o generaţie la alta. Din păcate, medicii care fac fertilizări nu anunţă părinţii că se poate întâmpla şi asta. Părintii care află totuşi, îşi asumă acest risc, în speranţa că, în viitor, infertilitatea va fi mai uşor de tratat.

Potrivit Daily Mail, FIV este una din cele profitabile intervenţii medicale. În România, progresele sunt mai lente din cauza motivelor pe care le cunosc toate cuplurile infertile. Asigurarea de sănătate nu acoperă tratamentul FIV, iar preţul este prea mare pentru majoritatea cuplurilor.

Totuşi, în alte ţări, unde asigurările acoperă cel puţin o încercare de FIV, se crede că un copil din fiecare clasă a fost făcut „în eprubetă”.  

Din păcate, anunţă Daily Mail, unele studii au arătat că aceşti copii riscă să aibă malformaţii. E drept însă că riscul este doar cu câteva procente mai mare decât la un copil conceput în  mod natural. Pentru că, prin FIV se nasc şi multe perechi de gemeni, sau chiar tripleti, ei riscă să aibă o greutate mică la naştere sau să facă diabet, hipertensiune sau alte afecţiuni.
 
Riscul unei malformaţii este mai mare la copiii născuţi prin injecţie intracitoplasmatică de spermă (ICSI), o procedură prin care un singur spermatozoid este ales şi injectat direct în ovul.

Dr. Andre van Steirteghem, care a inventat ICSI, spune că procedura e oarecum periculoasă pentru că foloseşte spermatozoizi care, în mod normal, ar fi prea „slabi” ca să fecundeze ovulul, deci pot fi purtători de defecte genetice.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter