Ce trebuie să ştii despre aparatul de aer condiţionat

De Unica.ro, pe

Pe vreme caniculară, aparatul de aer condiţionat devine indispensabil.

Însă, dacă nu este folosit corect, devine un real pericol.Nu îl amplasa lângă locul în care stai!

Un aparat de aer condiţionat amplasat prost poate genera serioase probleme de sănătate: sinuzită, otită, faringită, conjunctivită, nevralgii, paralizii. Pentru a nu ajunge într-o asemenea situaţie, dispozitivul de aer condiţionat trebuie amplasat la şase-nouă metri de locul în care stai. De exemplu, într-o casă, nu se va amplasa aparatul de aer condiţionat într-un dormitor sau într-o cameră de zi, ci pe hol.
De asemenea, pentru ca diferenţa dintre temperatura de afară şi cea din interior să nu fie prea mare, este indicat să reglezi aparatul la o temperatură de aproximativ 24-25° C.

Schimbă-i sau curăţă-i periodic filtrele!

Filtrele aparatelor de aer condiţionat devin adevărate focare de infecţie dacă nu sunt curăţate din când în când. În ele se pot aduna alergeni, praf sau
păr de animale, care pot cauza infecţii respiratorii şi alergii. Pentru a nu se întâmpla asta, se recomandă să speli sacii cu apă şi săpun, de două ori pe an, la începutul iernii şi verii. Dacă sacii aparatului nu sunt lavabili, aceştia se vor schimba pur şi simplu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter